Salvatorii știu că în fiecare clipă, viața unei persoane poate depinde de o picătură de sânge, iar speranța vine, uneori, de la oameni necunoscuți, care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb.
De data aceasta, donatorii au fost din cadrul Centrului Operațional și Detașamentului de Pompieri Giurgiu. De-a lungul timpului, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină au apelat la donatorii fideli, printre aceștia fiind și angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ținând cont de faptul că numărul solicitărilor de unități de sânge primite de la spitale sunt în continuă creștere.
Mulți dintre salvatorii care donează sânge fac acest lucru încă din anul 2009 și își doresc ca prin gestul lor umanitar să determine și alți giurgiuveni să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. A, B, AB , O – pozitiv sau negativ. Sunt grupele de sânge de care este nevoie, în fiecare zi, mai ales atunci când au loc evenimente grave, în care sunt implicate multe persoane.
Cei interesați se pot prezenta Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu, din incinta Policlinicii (șoseaua Alexandriei nr. 7-9), de luni până vineri, începând cu ora 07:30.