Oricine determină o persoană majoră să practice prostituția prin constrângere, precum și oricine determină o persoană minoră, prin orice mijloc, va fi judecat pentru trafic de persoane, potrivit unei legi promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
„Oricine determină o persoană majoră să practice prostituția prin constrângere, precum și oricine determină o persoană minoră, prin orice mijloc, va fi judecat pentru trafic de persoane. Ne asigurăm astfel că pedepsele vor fi mai mari, că persoana care încalcă legea nu va putea să primească o pedeapsă cu suspendarea executării. (…) Vestea extraordinară pentru societate este că se va realiza combaterea unitară a criminalității organizate de către DIICOT – ca și unitate de parchet specializată în lupta contra mafiei”, anunța în septembrie, după aprobarea proiectului în Senat, Cristian Băcanu, unul dintre cei doi inițiatori ai legii.
De asemenea, șeful statului a promulgat o lege care vizează reducerea la jumătate a nivelului taxelor judiciare de timbru în cazul partajului propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia, la valoarea masei partajabile, precum și în cazul bunurilor supuse partajului, al creanțelor pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună. De asemenea, se reduc la jumătate taxele judiciare pentru acele situații de divorț în care cererea vine din partea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. O reducere similară se va aplica și pentru alte cereri care nu sunt accesorii unei cereri de divorț și au ca obiect stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, cheltuieli de creștere și educare a copilului, etc.