Ziarul Financiar scrie despre un industriaș, Vladimir Cohn, decis să construiască la Giurgiu o fabrică în care se va produce hârtie specială ce va înlocui pungile de plastic.
Anunțul a fost făcut recent de către premierul Marcel Ciolacu și președintele PNL Nicolae Ciucă, în contextul programului de reindustrializare a României.
Fabrica, conform sursei, este o investiţie de 75 milioane de euro şi ar putea ca la finele anului viitor să înceapă să producă.
Ea va avea o capacitate de producţie de circa 120.000-130.000 de tone, iar majoritatea producţiei va fi pentru export .
Antreprenorul şi industriaşul Vladimir Cohn spune că trebuie urmărit însă dacă acest proiect anunțat se va materializa sau dacă declaraţiile făcute sunt doar parte a apropiatei campanii electorale.
„Noua fabrică de la Giurgiu va produce hârtie specială care va înlocui pungile de plastic. E o producţie destul de mare, de 120.000-130.000 de tone. Hârtia este produsă din maculatură. Majoritatea producţiei va fi pentru export. Investiţia va fi în jur de 75 milioane de euro şi fabrica va crea circa 200 de locuri de muncă. Nu există nicio capacitate în România care să producă hârtie de pungi. Acesta e un domeniu foarte specializat, o nişă de piaţă care trebuie satisfăcută şi care acum este acoperită doar din import. Vom aplica şi pentru ajutor de stat“, a declarat celor de la Ziarul Financiar.
Vladimir Cohn este unul dintre cei mai puternici şi totodată discreţi antreprenori români. El a vândut în 2018 firmele EcoPack Ghimbav şi EcoPaper Zărneşti grupului britanic DS Smith, într-o tranzacţie care s-a ridicat la aproximativ 208 mil. euro.
La momentul vânzării, cele două companii ajunseseră la afaceri consolidate de 50 mil. euro, fiind lideri pe segmentele lor de business.