Corina Crețu a fost numită în fruntea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, care monitorizează întreprinderile publice. Numirea a fost făcută luni, prin ordin semnat de premierul Marcel Ciolacu, informează Mediafax.
Corina Crețu a fost numită în poziția de președinte interimar al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. AMEPIP funcționează în subordinea Guvernului și va supraveghea instituțiile de stat din România.
„Mulțumesc Primului-Ministru pentru încredere și sunt convinsă ca vom reuși, împreună cu Guvernul, să facem pași înainte în procesul de modernizare a României”, a transmis Corina Crețu pe Facebook.
În trecut, Corina Crețu a fost europarlamentar și comisar european.