Eurodeputata Diana Iovanovivi-Şoşoacă s-a plâns luni seară în Parlamentul European, la procedura discursurilor de un minut, după ce Curtea Constituţională a României i-a respins candidatura la alegerile prezidenţiale, că decizia este abuzivă şi că nu a fost luată pe motive de constituţionalitate, relatează agerpres.
„Vreau să vă aduc la cunoştinţă un caz extrem de grav care se întâmplă de trei zile în România. Sunt preşedinta partidului SOS România şi conform sondajelor reale deţineam primul loc pentru preşedinţia României care va avea loc pe 24 noiembrie”, le-a spus Diana Şoşoacă eurodeputaţilor care erau încă prezenţi în plenul PE în jurul orei locale 23.00 (24.00 ora României).
„Curtea Constituţională, pentru prima dată în istorie, mi-a anulat candidatura la preşedinţia României, nu pe motive de constituţionalitate, pentru că erau îndeplinite toate formele, ci pentru faptul că am luptat împotriva vaccinării obligatorii, pentru că am luptat împotriva botniţei din pandemie, pentru că am fost amendată de un poliţist că am depăşit viteza, deşi sunt în proces cu acel poliţist, pentru că am făcut declaraţii politice în Parlamentul României ca senator, încălcându-se articolul 72 din Constituţia României şi articolele 9 şi 10 CEDO prin care declaraţiile politice ale unui parlamentar au imunitate. Nu putem să fim condamnaţi pentru aşa ceva”, a spus eurodeputata.
„Nu am fost judecată, nu am fost citată, nu am avut dreptul la apărare şi am fost judecată pe articole din ziar”, a mai spus ea.
Diana Şoşoacă tocmai le cerea colegilor săi eurodeputaţi să ia act că în România statul de drept este încălcat, când microfonul i-a fost întrerupt de preşedinţa de şedinţă pentru depăşirea timpului de vorbire.