Tragedie evitată de intervenția polițiștilor giurgiuveni
Cinci copii cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani au fost salvați dintr-un incendiu izbucnit de la un imobil.
Astăzi la ora 11.20, colegii noștri, agenții de poliție Alexe Dan și Iordache Paul, din cadrul Secției de Poliție Ghimpați, în timp ce desfășurau activități de patrulare în localitatea Chiriacu, județul Giurgiu, au observat un incendiu la un imobil.
Aceștia au pătruns în locuință, reușind să evacueze cinci minori cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani.
După evacuarea copiilor și asigurarea perimetrului, polițiștii au solicitat intervenția pompierilor, care au intervenit pentru stingerea incendiului.
Cei cinci copii sunt în afara oricărui pericol.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.
Cu privire la faptul că minorii au fost găsiți singuri în locuință la momentul izbucnirii incendiului, polițiștii au informat Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Giurgiu, în vederea dispunerii măsurilor legale.