Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru control, pe DN 5D, două mijloace de transport.
În urma verificărilor efectuate, în cala acestora, precum și în interior, au fost descoperite 2.193 de produse constând în articole vestimentare și parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Fiind continuate verificările asupra celor două mijloace de transport, au fost descoperite 6.000 de țigarete, care aparțineau unui cetățean turc. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. 85/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal.
Polițiștii au stabilit faptul că bunurile descoperite aparțineau unor pasageri ai celor două autovehicule (un cetățean din Republica Moldova, doi cetățeni turci și o femeie, de cetățenie română). Bunurile au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit patru dosare penale, în care sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale, prin unitatea de parchet competentă. Activitatea a beneficiat de sprijinul unui echipaj canin din cadrul I.T.P.F. Giurgiu, specializat în detectarea drogurilor.