Povestea unei tinere din Timişoara care s-ar fi sinucis în contextul unor presiuni făcute de angajatori pentru a se întoarce la birou, după ce a muncit câţiva ani remote, stârneşte un val de indignare în mediul online.
Tânăra (33 de ani) care după probleme personale a avut presiuni suplimentare şi pe partea profesională, în cele din urmă a clacat. Mulţi cedează şi îşi dau demisia ori îşi schimbă locul de muncă, însă există şi cazuri tragice în care recurg la gesturi extreme.
Scrisoarea unui coleg al tinerei care a recurs la sinucidere
„Și ea, ca și mulți alții, a fost rechemată să lucreze obligatoriu de la birou începând din luna iunie, pe motiv că avea performanță slabă. Era supusă unei presiuni constante pe care managerii o aplicau asupra ei, deși tot ei fuseseră cei care luaseră decizia de a o pune pe bench (modul corporatist de a spune că nu mai ești alocat pe niciun proiect și, în consecință, nu prea mai ai de lucru).
Ca idee, un angajat cu sarcini operaționale, cum era ea, nu are prea mare influență în a lua decizii când un proiect se mută sau se termină, ci doar primește informația și așteaptă ca „cei de deasupra” să-i aloce alte sarcini.
În consecință, ea trăia în paradoxul de a nu fi alocată pe vreun proiect, judecată de către manageri drept performer slab, dar totuși presată zilnic să-și îmbunătățească modul de lucru, deși nu prea avea cum să facă vreo diferență prin mijloace proprii.
Ca background, persoana în cauză suferea de niște afecțiuni psihologice mai vechi, iar la acel moment, pe lângă problemele uzuale, s-a adăugat și această situație deloc ușor de gestionat de la locul de muncă, unde era sub stresul constant al pierderii jobului și, implicit, al sursei ei principale de venit.
Situația asta dura deja de luni bune, iar joi, în data de 29 august, fiind la birou împreună cu managera ei, aceasta din urmă, într-un moment de furie, i-a cerut demisia pe masă până la finalul săptămânii – adică a doua zi.
Din informațiile pe care le-am adunat până acum – și aici e o liniște destul de dubioasă în jurul subiectului – cererea asta a fost făcută în văzul și auzul mai multor colegi din echipa respectivă.
„Practic, i-au pus un pistol în mână și i-au zis să tragă”
Din acel moment, stresul generat de această situație a fost prea mult de gestionat pentru persoana în cauză și, în consecință, vineri nu s-a mai dus la birou și a recurs la gestul de a se sinucide.
A fost găsită vineri seară în apartamentul ei, după ce rudele nu au reușit să dea de ea toată ziua și au trebuit să-i spargă ușa ca să aibă acces în apartament.
Modul de a gestiona situația asta din partea firmei Axxx, prin intermediul managerului direct, este strigător la cer. Denotă o combinație perfidă de ipocrizie și lipsă de logică elementară.
Pentru că doreau să „scape de ea“ datorită faptului că nu era în limitele baremului dorit de performanță, au ales să o pună pe lista neagră a celor care îi pedepsesc cu revenirea la birou, iar apoi au aplicat acea presiune constantă asupra ei legată de faptul că își va pierde locul de muncă, cu toate că știau că mai suferise în trecut de anumite afecțiuni și echilibrul ei psihologic se putea destrăma foarte ușor.
Oricât de slabă era performanța acelei persoane, oricât de mult și-ar fi dorit să „scape de ea“, se putea gestiona infinit mai bine și prin mijloace mai potrivite circumstanțelor această problemă. Însă managementul Axxx a ales să aplice presiune în scopul de a-și da demisia, gândindu-se doar la faptul că demisia e mai confortabilă pentru firmă. Practic, i-au pus un pistol în mână și i-au zis să tragă.
Povestea asta vreau să iasă la iveală, pentru că situația de la Axxx, generată cu scopul de a mai subția rândurile printre angajați, e deja prea mult și e scăpată de sub control. Toată șarada asta e făcută cu un scop ascuns – și poate nu asta ar fi neapărat cea mai mare problemă.
Însă modul total neprofesional în care se comportă, consecințele care apar, arată că această echipă de management e total depășită de situație. Mai mult, acum, prin tăcerea care învăluie subiectul, dau dovadă de lașitate maximă și singura lor preocupare e să fie liniște, ca ei să-și poată păstra în continuare locurile călduțe, și dacă se poate, problemele să dispară magic, fără ca ei să-și asume responsabilitatea.
Au fost câțiva care i-au dat în judecată și se luptă cu ei (prea puțini, din păcate), însă sunt și unii mai vulnerabili care nu au puterea de a duce lupta asta – care, să fim realiști, nu e deloc echitabilă – și vedem ce se întâmplă și unde s-a ajuns.
Prin publicarea acestui articol, vreau să dăm glas celor care știu mai multe despre subiect și, totodată, celor care, din varii motive, aleg să tacă și să se supună acestor tratamente deloc profesionale, ce le sunt aplicate de către cei din Axxx”, este scrisoarea trimisă de colegul tinerei către dorusupeala.ro.
