O greșeală fatală! Așa ar fi forțarea păcii în Ucraina, susține Rusia! Kremlinul a calificat miercuri apelul adresat Consiliului de Securitate al ONU de către preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a impune Rusiei pacea drept „o eroare fatală”, informează EFE.
„Aceasta este o greşeală profundă care va avea în mod inevitabil consecinţe asupra regimului de la Kiev”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.
Peskov, care a subliniat „dinamica pozitivă” a progreselor făcute de armata rusă în regiunea ucraineană Donbas, a subliniat că încercarea de a forţa Rusia să accepte o înţelegere este „imposibilă”.
„Rusia este adepta păcii, dar cu condiţia ca pilonii securităţii sale să fie garantaţi şi obiectivele stabilite de operaţiunea militară specială să fie îndeplinite. Fără atingerea acestor obiective, impunerea ei (pacea) este imposibilă”, a spus el.
Zelenski, care a acuzat totodată Moscova că plănuieşte atacuri împotriva a trei centrale nucleare, a subliniat că singura opţiune de a pune capăt ostilităţilor din Ucraina este de a forţa Rusia să accepte pacea.
În plus, el a denunţat şi faptul că Kremlinul a transformat Iranul şi Coreea de Nord în „complici” ai „războiului său criminal în Europa”.
Zelenski a cerut ca Rusia să fie forțată să facă pace
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a îndemnat marţi Consiliul de Securitate al ONU să forţeze Rusia să facă pace cu Kievul, denunţând în acelaşi timp Iranul şi Coreea de Nord drept „complici” ai războiului din ţara sa, relatează AFP, citat de AGERPRES.
„Rusia nu poate decât să fie constrânsă la pace şi este exact ceea ce trebuie făcut: „Rusia să fie constrânsă să facă pace”, a afirmat Zelenski în cadrul unei sesiuni a Consiliului de Securitate consacrate Ucrainei pe marginea unei reuniuni „la înalt nivel” a Adunării Generale a ONU la New York.
Preşedintele ucrainean, care se află de duminică seară în SUA, urmează să-i prezinte omului său american Joe Biden şi Congresului, la Washington, detaliile unui „plan al victoriei” care vizează să pună capăt invaziei ruse a ţării sale.
Zelenski a arătat cu degetul Iranul şi Coreea de Nord, acuzate că ajută maşina de război rusă în Ucraina.