Grindeanu, urmașul lui Ciolacu la șefia PSD?

Grindeanu, urmașul lui Ciolacu la șefia PSD? Cine îl vede pe actualul ministru al Transporturilor în fruntea partidului

Sorin Grindeanu ar putea să preia PSD, după alegerile din luna decembrie. Anunțul a fost făcut de către europarlamentarul Mihai Tudose. Fostul premier este de părere că actualul ministru al Transporturilor este o variantă pentru conducerea partidului.

„Să ajungem acolo. Eu m-am mai exprimat în sensul acesta. Am spus că pe mine nu ma interesează, Sorin Grindeanu este o opțiune”, a declarat Tudose.

Întrebat dacă un președinte PSD care pierde alegerile prezidențiale poate rămâne șef al partidului, Tudose a răspuns: „Dacă pierde din cauze neimputabile lui, asta e. Dacă le pierde din cauze imputabile lui – am mai spus-o și mă repet. Ați invocat ultimele patru alegeri, unde noi am pierdut președinția. Nu a pierdut PSD-ul președinția, ci candidații au pierdut”

Grindeanu a declarat că nu exclude acestă posibilitate. Mai mult, susține că își dorește un congres după alegeri, care să fie lipsit de certuri și scandal.