Liliana CIOBANU (PUSL) „Eu nu am contracandidați!”

 

 

Suntem la o distanță de 34 de ani de la momentul naș­terii democrației românești și cred că poporul român a ajuns la maturitatea politico-electorală nece­sară pentru a înțelege ce e bine și ce nu, ce ne este de folos și ce nu trebuie să mai repetăm.

Candidez pentru funcția de Primar al municipiului Giurgiu pentru că acesta este momentul de cotitură al întregii umanități și pentru că acum este nevoie mai mult ca niciodată de echilibru, de conștien­tizare și de profesionalism! Nu mai avem timp nici pentru experimente, nici pentru interese personale, nici pentru teatru de dragul puterii!

Eu, Liliana Ciobanu, vin în fața oamenilor și spun răspicat: ofer Giurgiului și lo­cui­torilor săi, prin experiența, priceperea, determinarea și buna mea credință, o alter- nativă curată, o șansă la recalibrarea social-economică, o viziune coerentă pentru viitorul nostru, al tuturor! Pentru că eu nu fac jocuri politice, pentru că nu sunt interesată de afacerile care decurg din politică, pentru că puterea pentru mine înseamnă A AJUTA, A CONS­TRUI, A RĂMÂNE OM! 

Pentru că eu, Liliana Ciobanu vreau să fiu primarul tuturor, nu doar al grupurilor de interese sau de alegători!

Îmi doresc ca municipiul Giurgiu să conteze pe harta României, să stea în gradena de onoare a celor mai frumoase, dezvoltate și importante orașe din țară! Îmi doresc să avem un viitor! 

Îmi doresc să dezvolt turismul, pentru că va fi o sursă im­portantă de venit pentru toți giurgiuvenii! 

Îmi doresc dreptate pentru Giurgiu, fără a acuza pe cineva de toți anii de nedreptate care i s-au făcut!

Sunt un om al oamenilor, muncesc ca ei, gândesc ca ei, îmi doresc ce-și doresc ei, candidez pentru ei!