Joe Biden îl numește pe Xi Jinping ‘dictator’, după summitul ‘constructiv şi productiv’
După o întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping în California, liderul american Joe Biden a declarat miercuri că îl consideră în continuare pe Xi Jinping un „dictator”, folosind o expresie care a provocat indignare la Beijing în trecut.
La finalul unei conferinţe de presă menite să salute rezultatele summitului, preşedintele american a declarat că îl consideră în continuare pe omologul său chinez drept un „dictator”.
„Este un dictator în sensul în sensul că este un om care conduce o ţară, o ţară comunistă, care se bazează pe o formă de guvernare total diferită de a noastră”, a spus el, folosind o expresie care a provocat furie la Beijing în trecut.
Întâlnirea va duce totuşi la reluarea comunicaţiilor militare la nivel înalt, suspendate de mai bine de un an, au precizat cele două superputeri. Summitul de patru ore, desfăşurat într-o reşedinţă de lux la circa patruzeci de kilometri de San Francisco, a fost „constructiv şi productiv”, potrivit lui Joe Biden.
Democratul în vârstă de 80 de ani a asigurat audienţa că cei doi bărbaţi vor putea să ridice telefonul şi să vorbească „direct şi imediat” în caz de criză.
Întâlnirea, menită să dea o impresie de seninătate regăsită – Joe Biden şi Xi Jinping, de exemplu, s-au afişat pentru scurt timp în faţa fotografilor în timpul unei scurte plimbări printr-o grădină frumoasă -, în mod evident, nu a rezolvat nicio divergenţă de fond.
Droguri
Preşedintele Xi a fost totuşi de acord să ia, potrivit americanilor, „o serie de măsuri consecvente pentru a reduce semnificativ livrările” de componente de fentanil. Acest puternic opiaceu sintetic, produs cu ajutorul unor compuşi chimici provenind în special din China, provoacă zeci de mii de supradoze în fiecare an în Statele Unite. Anunţul este binevenit pentru Joe Biden, care se află în campanie pentru un al doilea mandat şi care este acuzat în mod regulat de adversarii săi republicani că nu face suficient pentru a combate traficul de droguri.
Taiwan, Ucraina și Gaza
Statutul insulei Taiwan, asupra căreia Beijingul îşi revendică suveranitatea şi unde urmează să aibă loc în curând alegeri prezidenţiale, rămâne un subiect-cheie de dispută. Miercuri, Joe Biden i-a cerut lui Xi să „respecte procesul electoral” şi a confirmat linia deliberat ambiguă a Statelor Unite: niciun sprijin pentru independenţă, dar refuzul de a prelua controlul prin forţă.
La rândul său, preşedintele chinez l-a îndemnat pe omologul său să „înceteze să mai înarmeze Taiwanul”, deoarece reunificarea este, în opinia sa, „inevitabilă”, potrivit unei surse diplomatice chineze.
Washingtonul se aşteaptă, de asemenea, ca Beijingul, un partener apropiat al Iranului şi al Rusiei, să nu escaladeze crizele internaţionale majore: conflictul dintre Israel şi Hamas şi războiul din Ucraina.
La începutul întâlnirii, preşedintele american a cerut ca rivalitatea să fie gestionată „cu responsabilitate”, pentru „a se asigura că nu degenerează în conflict”. „Planeta este suficient de mare pentru ca cele două ţări ale noastre să prospere”, a spus el, într-un moment în care Washingtonul şi Beijingul sunt angajate într-o acerbă competiţie economică, tehnologică, strategică şi militară.