Ciolacu, precum Năstase și Ponta, „combate” evaziunea fiscală, nu întărind, ci distrugând structurile antifraudă fiscală!
Că evaziunea fiscală e la cote record în România, nu e un secret pentru nimeni. Și că între creșterea evaziunii fiscale și guvernarea politică, este o legătură „ombilicală”, generată de de influența mediului de afaceri, imoral, asupra oamenilor politici, de asemenea nu e un secret. Că evaziunea fiscală va genera colapsul economiei românești, de asemenea, e incontestabil. Însă, metoda pesedistă, prin care se reușește, guvernare de guvernare, să se crească procentul evaziunii, în pofida declarațiilor, belicoase și unor așa zise măsuri anti evaziune fiscală, e una originală, pentru că are la bază perversitatea și ipocrizia în formă pură: promisiuni contrazise de fapte. Astfel, de peste douăzeci de ani, sub manipularea verbală a populatiei, că se dorește și se aplică măsuri pentru combaterea și reducerea procentului evaziunii fiscale în PIB, în fapt, se se face tot ce e posibil pentru distrugerea instituțiilor cu rol în combaterea evaziunii, adică pentru protecția evaziunii fiscale. De fapt, ce mai încurcă proliferarea totală a evaziunii fiscale în România? Legile și instituțiile statului cu atribuții în domeniul combaterii evaziunii fiscale. Deci, pentru a proteja evaziunea fiscală, guvernele, în ultimii douăzeci de ani, la comanda crimei organizate – profitând de naivitatea populației și tăcerea mass-media -, au acționat, concertat, în aceste două direcții: au eliminat, prin modificări repetate, toate prevederile clare din actele normative ce priveau combaterea evaziunii fiscale, înlocuindu-le cu prevederi ambigue, ori interpretabile în favoarea evazioniștilor (a se vedea abrogarea Legii 12/1990, modificările la Legea evaziunii fiscale, a Codului penal, Codului fiscal, Codului de procedură fiscală și a altor acte normative, toate făcute în favoarea celor ce comit evaziune fiscală) și, în paralel – pentru că unele prevederi n-au putut fi eliminate -, au eliminat, încet dar sigur, ori atribuțiile unor instituții în domeniul combaterii evaziunii fiscale(care n-au putut fi desființate, gen DNA, DIICOT, Curtea de Conturi, fiind păstrate doar ca formă, de „decor”, nu și ca atribuții), ori le-au desființat (Garda Financiară, DGIPI). Deci, în aceeași manieră, ca și precedentele guvernări și de această dată, metoda prin care se propune reducerea evaziunii fiscale, de către Guvernul Ciolacu, în România, nu e o noutate, ci e aceeași cacealma, inventată de Guvernul Năstase, servită atât cetățeanului român ignorant, cât și celor din UE. În genul eliminării pensiilor speciale, care în fapt, nu numai că n-au fost eliminate, ci au fost supra securizate. Originalitatea metodei – ce ar trebui înregistrată, ca marca, la OSIM -, e o „găselniță” a Guvernului Năstase, pe care a preluat-o și aplicat-o și „juniorul” crescut de Năstase, Ponta (culmea, tot în tandem cu PNL). Să ne reamintim cum a procedat Nastase când guvernul său a fost acuzat că protejează evaziunea fiscală. Deranjat și intrigat de acuzațiile (incontestabile de altfel) că protejează evaziunea fiscală – confirmate și certificate de Garda Financiară și DNA -, Năstase și „trompeta” sa, ministrul „de casă”, Ionel Blanculescu, plecând de la întrebarea: cine „alimentează” statisticile și deranjează imaginea guvernului, privind evaziunea fiscală, respectiv cine constată evaziunea fiscală și „bruiază” statisticile guvernului, au ajuns la concluzia (firească pentru mediul politic viciat de crima organizată), că „vinovatul” e Garda Financiară, adică instituția de control care sesiza Parchetele. În logica lui Năstase, formula era simplă: dacă nu sunt constatări, nu mai are DNA „obiectul muncii” și Guvernul Năstase putea raporta scăderea evaziunii fiscale, nu? Și cum Garda Financiară era principalul furnizor de constatări de evaziune fiscală pentru DNA, Guvernul Nastase a tras concluzia că nu evaziunea fiscală e problema sa de imagine (pentru că Guvernul Năstase era sinonim cu frauda fiscală), ci Garda Financiară. Și, în pur stil mafiot, a acționat, decimând Garda Financiară! Așa, din orgoliu, ca să nu mai „viruseze” statisticile privind nivelul evaziunii! Și ca să nu contabilizeze critici și întrebări incomode, restructurarea Gărzii Financiare a fost operată sub minciuna ordinară (Dumnezeul manipularii) că se dorește întărirea și eficientizarea controlul fiscal, pentru descurajarea evaziunii. În acest sens s-a procedat la înființarea unui minister cu nume „pompos” și de efect: Ministerului Controlului (condus de Ionel Blanculescu). Și, în paralel, s-a făcut transferul Gărzii Financiare, de la Ministerul Finanțelor, la Ministerul Controlului. Cu două „ajustări”, aparent nesesizabile (dar esențiale, de altfel): nu s-a preluat și tot personalul și s-au restrâns din atribuții. S-a păstrat, pe criteriul obedienței, doar 50% din personal și s-au eliminat atribuții importante, care asigurau protecția personalului împotriva presiunilor politice. Adică, mai concret, sub masca eliminării celor „corupți” și a întăririi capacității instituției de a combate frauda fiscală, în fapt instituția a fost epurată de incomozi, exact de cei care deranjau evazioniștii. Efectul? Activitatea instituției s-a redus cu 50%, inclusiv în ceea ce privește numărul constatărilor cazurilor de evaziune fiscală și, implicit, numărul plângerilor penale. Statistic? Guvernul Năstase, a raportat reducerea evaziunii fiscale cu 50%. Că așa arătau, din datele oficiale, statisticile privind cazurile de evaziune depistate. Cum însă tot nu era suficient, iar Guvernul Ponta se confrunta cu aceeași problemă: evaziune fiscală uriașă și cu presiunea UE pentru reducerea, evaziunii, s-a trecut la un alt nivel. În urma unei campanii demagogice deșănțate, sub același pretext precum al Guvernului Năstase (precum că instituția e coruptă și se impun măsuri radicale), pentru a se combate evaziunea fiscală, s-a decis, de această dată, desființarea Gărzii Financiare (care a fost considerată coruptă și vinovată de creșterea procentului evaziunii fiscale) și înființarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală. O instituție cu titlu pompos, menită să impresioneze criticii și scepticii, dar, la fel ca Ministerul Controlului lui Năstase, cu două „hibe” uriașe, premeditate, din născare: recrutare de personal incompetent (clientela politică obedientă) și investirea cu atribuții generale, formale, prevăzute prin lege, inaplicabile însă în practică, fiind blocate prin HG și norme (ex: exercitarea controlului operativ și inopinat, blocat prin necesitatea aprobării ierarhice). Efectul? Numărul cazurilor de evaziune fiscală, prin care a fost sesizat Parchetul, comparativ cu cele depistate de Garda Financiară, au scăzut sub 10%. Deci, încă o dată, metoda Năstase a funcționat. Statistic, evaziunea fiscală a scăzut în România, raportat la perioada precedenta, cu peste 90%. Și ce dacă colectarea veniturilor fiscale, raportate la PIB, a scăzut cu aproximativ 6%, între 2013 și 2022? Cine să facă o astfel de corelație între desființarea Gărzii Financiare, restructurarea ANAF și nivelul încasărilor? Mass-media coruptă de guvern cu publicitate? Cum statisticile privind evaziunea fiscală încă pun presiune pe guvern, Guvernul Ciolacu a analizat (temeinic se pare), modelul Năstase și Ponta de reducere a evaziunii fiscale, ajungând la concluzia că Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin faptul că e subordonată total factorului politic, dovedindu-se obedientă, nu mai reprezintă un „pericol” pentru statistică privind evaziunea fiscală (numărul cazurilor de sesizare a Parchetelor, este nesemnificativ) și nu e vinovată. S-a constatat (cu complicitatea „specialiștilor” trimiși de crima organizată în instituții, care consiliază guvernul în materie de restructurare și care îl consiliază pe premierul Ciolacu) că, în prezent, Inspecția Fiscală din cadrul ANAF, este „factorul destabilizator”, pentru că instituția care „bulversează” statisticile. Adică s-a descoperit, din nou, ca și în cazul Gărzii Financiare, „vinovatul” de serviciu! Și ce s-a gândit Ciolacu & Co. (fără a ține cont de efectele anterioare ale utilizarii metodei Năstase-Ponta asupra bugetului, consiliați de cartitele crimei organizate din instituțiile statului)? Pentru ca statisticile privind evaziunea fiscală să nu mai constituie un factor de presiune privind activitatea Guvernului, pe modelul Năstase și Ponta, s-a decis să se acționeze în direcția înlăturării cauzei care perturbă statisticile, adică a instituțiilor care „alimentează” statisticile privind evaziunea fiscală. Și cum se putea altfel acționa decât utilizând aceeași rețetă, verificată, adică servind mass-mediei aceeași manipulare, respectiv minciuna că este nevoie de restructurarea activității ANAF pentru creșterea gradului de colectare, care, bineînțeles, începe cu ceea ce a început Năstase și Ponta: restructurare ANAF, nu prin întărirea, ci prin restrângerea activității de control fiscal. Că, în viziunea politicienilor, doar statistica e problema evaziunii fiscale în România, nu fenomenul. Și ce dacă metoda Năstase și Ponta au fost un fiasco total? Și-a atins crima organizată scopul? Și-a atins! În concluzie, Guvernul Ciolacu, pentru a reduce cheltuielile bugetare, a combate risipa banului public și evaziunea fiscală, nu va restructura activitatea în cele peste 250 de agenții din administrația publică care „taie frunze la câini” și cheltuie aiurea sume uriașe din bani publici, fără nici un efect în planul creșterii încasările bugetare (pentru că în aceste agenții se află clientela politică, obedientă) ci a ANAF și, în special, cea privind Inspecția Fiscală din ANAF. Se pare că acesta e adevăratul obiectiv impus de crima organizată guvernului. Sub pretextul desființării unor funcții de conducere (pentru a se face economii), respectiv a reducerii de personal, pentru a se realiza economii bugetare, în fapt, se vor desființa zeci de servicii de inspecție fiscală, pentru că, chipurile, nu au, în prezent, numărul minim (zece persoane) de funcționari necesari pentru a funcționa. Nici vorbă să se restructureze (desființeze) servicii din ANAF, care nu-și pot justifica activitatea și care creează un blocaj uriaș al activității, prin birocrația excesivă și stupidă pe care o practică. Pentru că sunt structuri ale clientelei politice, acestea vor fi menținute intacte. Vor fi comasate (desființate) doar serviciile de inspecție fiscală tributare la capitolul personal. Exact ce-și dorește și urmărește crima organizată. Ca autoritatea fiscului si eficiența să se diminueze. Pentru crima organizată, orice alte servicii din ANAF, nu contează. Doar serviciile de inspecție fiscală, precum Garda Financiară, îi deranjează. Iar șefii (în general numiți politic, cu sprijinul crimei organizate), în loc să conteste astfel de anomalii administrative, le acceptă, ca pe o fatalitate și le susțin, pentru că nu primează interesul colectiv, ci cel privat, al celui care dictează. Efectul? Inevitabil, se va contabiliza în curând. Fără o inspecție fiscală combativă, puternică, structurată în raport cu nivelul real al evaziunii fiscale, evaziunea fiscală va exploda, mai ales după creșterea taxelor, când multe dintre activități vor migra în zona „gri” a economiei. Pentru că așa a înțeles, ipocrit, Guvernul Ciolacu, să combată evaziunea fiscală, lăsându-se (conștienți ori din prostie) consiliati de cârtițele crimei organizate: pe modelul Năstase și Ponta, desființând ori restructurând, până la imposibilitatea de a reacționa eficient, ori a-și îndeplini atribuțiile în domeniul combaterii evaziunii fiscale, instituțiile de control fiscal. Așa se vede din interiorul ANAF, ceea ce au făcut și fac politicienii în ultimii douăzeci și cinci de ani, în domeniul combaterii evaziunii fiscale. În loc să întărească instituțiile, le-au desființat, golit de atribuții sau distrus, făcând jocul crimei organizate. Asta se urmărește și în prezent, prin reorganizarea ANAF, nu combaterea evaziunii fiscale. Asta face PSD de treizeci și doi de ani în România. Face jocul crimei organizate, ajutandu-i să devalizeze statul și să jefuiască cetățenii, mințind că o face în interesul cetățeanului sau al statului român.
