Zelenski vine în Parlament, dar nu va ține un discurs

Răsturnare de situație: Zelenski vine în Parlament, dar nu va ține un discurs

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va merge, marți de la ora 16.00, la Palatul Parlamentului.

Șeful statului ucrainean are programată la ora 16.05 o întrevedere comună cu președintele Senatului și cu președintele interimar al Camerei Deputaților, Nicolae Ciucă și Alfred Simonis, însă nu va susține un discurs.

Ulterior, de la ora 17.30, Zelenski va fi prezent la Palatul Victoria, unde are programată o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu.

Președintele Ucrainei a ajuns pe teritoriul României, marți, în jurul orei 10:30. Șeful statului ucrainean va discuta cu Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu despre „viitorul celor două state”.