Blonda lui Rafila, excursii cu ministrul. Raluca Puiu, șefa de cabinet a ministrului Alexandru Rafila, a fost pusă în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Institutului Oncologic București, cel mai mare spital de oncologie din România, dezvăluie defapt.ro .
Multiple sinecuri la stat
Dar Raluca Puiu este obișnuită cu cumul funcțiilor la stat. De exemplu, în declarația de avere din 2015 a menționat patru surse de venit de la stat: RATB, BTT, Ministerul Sănătății, plus o convenție civilă în baza căreia era plătită de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
La solicitarea defapt.ro , ministerul Sănătății a transmis că Raluca Puiu a fost recomandată pentru ocuparea acestei funcții de „experiența administrativă și studiile juridice absolvite la Universitatea din București”.
În realitate, nominalizarea a fost făcută de ministrul Alexandru Rafila, cel care a decis să o trimită pentru trei zile în Las Palmas pentru a-i ține locul la reuniunea informală a miniștrilor Sănătății.
Blonda lui Rafila, excursii cu ministrul
Raluca Puiu a revenit în Ministerul Sănătății o dată cu instalarea în funcția de ministru a pesedistului Alexandru Rafila. Până atunci, fusese consiliera lui Rafila la Camera Deputaților, dar la minister a fost pusă șefă de cabinet.
Ministrul Alexandru Rafila a plecat cu șefa lui cabinet în cel puțin cinci delegații oficiale în străinătate. Prima a fost în Italia, în perioada 3-5 februarie 2022. Ministerul Sănătății i-a decontat cheltuieli de aproape 550 de euro.
O lună mai târziu, șefa de cabinet l-a însoțit pe ministru în vizita oficială din în Israel. Costurile legate de transport, diurnă și cazare decontate de Ministerul Sănătății pe numele Ralucăi Puiu au fost de 900 de dolar și 3.300 lei.
Israel, Spania, Belgia
Ministrul Alexandru Rafila a luat-o cu el și la cea de-a 72-a Sesiune a Comitetului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Eveniment care s-a ținut tot în Israel. De această dată, s-a plătit pentru deplasarea șefei de cabinet în jur de 625 dolari și 3.673 lei.
La solicitarea defapt.ro , ministerul Sănătății a transmis că, în cursul anului 2023, ministrul Alexandru Rafila a fost însoțit de Raluca Puiu în alte două delegații în străinătate. În Spania și Belgia.
Costurile suportate de minister pentru cele două delegații au fost de 770 de euro și 3.328 lei.
În Las Palmas, a fost doar Raluca
Ultima escapadă a fost însă mult mai interesantă. Ministrul Alexandru Rafila urma să participe la reuniunea informală a miniștrilor Sănătății în Las Palmas, în perioada 26-29 iulie 2023. Dar, din cauza unei ședințe de Guvern, Alexandru Rafila nu a mai putut să plece în delegație.
Asta nu a împiedicat-o pe șefa lui de cabinet să plece la reuniunea informală a miniștrilor, culmea, fără ministrul Rafila.
Într-o conferință de presă, ministrul Alexandru Rafila a spus și-a trimis șefa de cabinet în Las Palmas pentru că trebuia să ducă acolo „documentația tehnică”.
„Conform prevederilor legale”
Întrebat de către DeFapt.ro ce documentație tehnică a dus Raluca Puiu și cui i-a predat-o, ministrul Alexandru Rafila a transmis prin Biroul de Presă că „deplasarea reprezentanților României în Las Palmas Gran Canaria, Spania s-a făcut conform prevederilor legale și a fost aprobată prin Memorandum de către Prim-Ministrul României. (…)
Din cauza timpului scurt, nu a mai fost posibilă modificarea delegației din considerente logistice și financiare. Documentele și poziția Ministerului Sănătății au fost analizate și prezentate de delegația României”.
Toată această excursie a costat în jur de 1.422 de euro. Dacă documentele și poziția României ar fi fost transmise online, statul scăpa de costurile cu vizita în Las Palmas.
Numită de Rafila în CA-ul Institutului Oncologic
Reîntoarsă din Las Palmas, Raluca Puiu avea să fie surprinsă din nou de ministrul Alexandru Rafila. Plăcut. Acesta a nominalizat-o pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Oncologic București, cel mai mare spital de oncologie din România.
Ulterior, membrii Consiliului de Administrație au decis ca Raluca Puiu să fie președintele Consiliului de Administrație.
DeFapt.ro a solicitat Ministerului Sănătății să comunice ce o recomandă pe Raluca Puiu pentru a ocupa funcția cea mai înaltă de la Institutul Oncologic. Ministerul a transmis că „având în vedere experiența administrativă și studiile juridice absolvite la Universitatea din București, această nominalizare respectă cadrul legal privind numirea membrilor Consiliului de Administrație. Alegerea în funcția de președinte este rezultatul votului membrilor Consiliului de Administrație”.
În declarația de avere depusă în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, Raluca Puiu a menționat că, pentru funcția de șef de cabinet a lui Alexandru Rafila, a primit un salariu de peste 92.000 de lei. A mai menționat alte două salarii, încasate de la Camera Deputaților și Autoritatea Electorală Permanentă.
20.000 de euro, împrumut firmei cu pierderi
Șefa de cabinet a lui Alexandru Rafila, pe lângă experiența administrativă, are și o declarație de avere interesantă. În ultima, din iunie 2023, Raluca Puiu a menționat că a împrumutat în nume personal cu 20.000 de euro firma Tyca Food Concept SRL, patronată și administrată în prezent de Camelia Magdalena Puiu. Această societate a fost înființată chiar de Raluca Puiu în februarie 2021, care câteva luni mai târziu a trecut-o pe numele rudei sale.
Firma Tyca Food Concept are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Datele financiare ale firmei arată că în 2021 a avut o cifră de afaceri netă de peste 241.000 lei și o pierdere de aproape 38.000 de lei.
În anul fiscal 2022, cifra de afaceri netă a scăzut la aproape 176.000 de lei, în timp ce pierderea declarată a fost de peste 140.000 lei.
Donație de la soră: 51.300 de euro
Tot din ultima declarație de avere a Ralucăi Puiu mai aflăm că aceasta primit două donații, de 51.300 de euro, în total, de la sora ei, Alexandra Nadina Puiu. Prima donație a fost de 7.315 lei, echivalentul a 1.500 de euro. Cea de-a donație a fost de 49.800 euro.
Nu se știe cum a primit această donație pentru că Raluca Puiu nu a menționat nici un cont deschis pe numele ei.
De 11 ani, pe la diverși miniștri PSD
Cea mai veche declarație de avere depusă de Raluca Puiu datează din iulie 2012. Atunci, figura ca angajată pe postul de consilier la ministrul Educației Liviu Pop. De la Pop, a ajuns consiliera ministrului Ecaterina Andronescu, tot la ministerul Educației.
În decembrie 2014, o regăsim angajată pe funcția de consilier al ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu. Conform declarației de avere din acel an, Raluca Puiu mai lucra drept consilier și referent de specialitate la RATB. Dar, în paralel, figura ca specialist în relații publice la Hybrid Publicitate și Tutunaru Valentin Lucian Întreprindere Individuală.
În declarația de avere depusă în noiembrie 2015, Raluca Puiu menționa că are patru surse de venit de stat: RATB, BTT, Ministerul Sănătății, plus o convenție civilă în baza căreia era plătită de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Pe lângă cele patru venituri de la stat, mai încasa și un salariu de la Hybrid Publicitate.
La începutul anului 2017, Raluca Puiu, angajată consilier personal a unui secretar de stat la Sănătate, figura tot cu patru surse de venituri. Două de la stat și două de la privat. Atunci o plăteau Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Administrare Fiscală și firmele LT Cont și Tutunaru Expert.