Sistemul atacă! (2)
Așa cum am menționat în articolul nostru anterior, atunci când o mare parte a presei, mai precis cea aflată sub influențe instituționale evidente, reacționează (ca) la o comandă, înseamnă că este în curs o ticăloșie mare, ticăloșia fiind în proporție directă cu volumul resurselor alocate pentru realizarea reacțiilor și cu notorietatea executanților ,,furajați” și implicați.
De fiecare dată se încearcă inducerea convingerii că cei care sunt implicați în manipularea opiniei publice sunt deținători ai adevărului absolut, că ei sunt specialiști de valoare incontestabilă și ființe care nu ar dezinforma pe cei cărora li se adresează, chiar dacă este evident că obiectul lor de activitate este dezinformarea, motivațiile diferind de la caz la caz în funcție de comenzile pe care le primesc din partea celor care îi ,,furajează”.
În realitate respectivii jurnaliști preiau teme sau chiar texte gata realizate, ei ca persoane fiind de o valoare umană și/sau jurnalistică, în cel mai bun caz, îndoielnică, pe care în condiții normale nu poți să îi trimiți nici să îți cumpere țigări deoarece ori pierd banii, ori îi însușesc sau în rare situații, doar greșesc marca țigărilor după care au fost trimiși.
O astfel de situație pare să fie în cazul mult mediatizat al dialogului pe care l-a purtat conducătorul auto Daniel-Constantin HORODNICEANU cu doi agenți de poliție care l-au oprit în condiții mai mult decât discutabile din punct de vedere al necesității și legalității și care sunt prezentați de către acea parte a presei la care am făcut referire, drept veritabili eroi care au comis acte ce merită să rămână mult timp în mentalul colectiv.
În mod concret, polițiștii nu au constatat comiterea de către conducătorul auto Daniel-Constantin HORODNICEANU a vreunei încălcări a dispozițiilor legale, deoarece în caz afirmativ, ar fi fost obligați să ia măsuri de sancționare contravențională a acestuia, potrivit atribuțiilor de serviciu pe care le au.
Faptul că nu au fost întocmite acte de constatare a comiterii de către conducătorul auto Daniel-Constantin HORODNICEANU a vreunei încălcări a dispozițiilor legale de către cei doi polițiști demonstrează clar că acesta a fost oprit în mod nejustificat de către polițiști.
Din punct de vedere logic, dacă polițiștii nu au avut un motiv legal, concretizat în încălcarea de către conducătorul auto Daniel-Constantin HORODNICEANU a vreunei norme legale, nu ne rămâne decât să concluzionăm că nu există motive să credem că ei l-au oprit în traficul rutier fără un motiv real foarte serios.
O posibilă explicație o constituie faptul că ei îl cunoșteau pe conducătorul auto Daniel-Constantin HORODNICEANU și au acționat în timpul și exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, conștientizând că nu au o justificare legală ca să îl oprească în condițiile în care el nu a comis vreo încălcare a vreunei dispoziții legale care să poată constitui o motivare a acțiunii lor.
Astfel de acțiuni ale polițiștilor care îndrumă, supraveghează și controlează respectarea normelor de circulație pe drumurile publice, au ajuns să fie acceptate social datorită comportamentului lor de adevărați ,,stăpâni ai străzilor”, care acționează în mod discreționar și nu de puține ori abuziv, adoptând față de cei cu care interacționează, o atitudine de nejustificată superioritate cu accente de autoritate.
Faptul că numeroși conducători auto acceptă să fie tratați la modul menționat de către funcționarii publici care au calitatea de polițiști, nu se datorează în toate cazurile aplicării principiului ,,cel mai deștept cedează”, ci datorită faptului că structurile de control intern din poliția română acționează în mod traditional favorizându-i pe colegii lor de serviciu și ca veritabili spălători de rufe murdare ale instituției și personalului acesteia.
În aceste condiții cei mai mulți cetățeni care sunt lezați de acțiunile polițiștilor, renunță să se implice în confruntări inegale cu funcționarii polițiști, fiind conștienți că în cazul acestora nu se procedează în mod obiectiv deoarece structurile instituției acționează în mod părtinitor favorizându-i cu ocazia verificării reclamațiilor îndreptate împotriva acestora.
Aceasta înseamnă că numărul celor care reclamă este mult mai mic decât al celor care sunt abuzați, aceasta fiind o problemă a sistemului care în mod vizibil, de mult timp, nu doar că nu mai acționează în beneficiul real al societății ci împotriva cetățenilor.
Așa cum este posibil ca unii să cunoască, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, polițistul rutier are dreptul să verifice vehiculul, precum și identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflați în interiorul acestuia atunci când exista indicii despre săvârșirea unei fapte de natura contravențională sau penală, el neavând dreptul să verifice pe cineva fără motiv.
În cazul mult mediatizat al dialogului purtat de conducătorul auto Daniel-Constantin HORODNICEANU cu cei doi agenți de poliție prezentați de către unii jurnaliști posibil aflați în relații de subordonare instituțională, activitatea polițiștilor a avut un vădit caracter nelegal ca urmare a faptului că nu au existat indicii despre săvârșirea unei fapte de natura contravențională sau penală.
Reacția conducătorului auto Daniel-Constantin HORODNICEANU la acțiunea polițiștilor se încadrează în categoria reacțiilor umane, el fiind mirat de faptul că i se întâmplă așa ceva.
Lucrul care este de criticat nu este atât conținutul dialogului său cu polițiștii ci atitudinea sa de persoană care nu accepta ideea că (și) lui i se poate întâmpla așa ceva, ca și când procurorii, inclusiv el, ar fi deținători de scutire pentru a nu face obiectul abuzurilor.
Acesta este de fapt aspectul cel mai important care apreciem că trebuie reținut din ceea ce a fost prezentat de către unii jurnaliști despre care se crede că posedă epoleți acoperiți, respectiv că procurorii sunt și ei egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Procurorul Daniel-Constantin HORODNICEANU s-a comportat ca și cum ar fi așteptat un tratament preferențial din partea polițiștilor care, așa cum am menționat, acționau în mod abuziv.
Lui nu îi venea să creadă că i se întâmplă așa ceva, motiv pentru care i-a întrebat dacă îl cunosc, în sensul dacă își dau seama că procedează în mod abuziv cu cineva care face parte dintr-o categorie profesională ce nu figurează în ,,meniul” lor profesional curent.
Această reacție a fost interpretată în mod tendențios de către cei interesați, ca fiind o acțiune de intimidare a celor doi vajnici apărători ai legalității rutiere nocturne de pe un drum aproape total lipsit de participanți la traficul rutier, motiv pentru care în loc să se concentreze pe acțiunea abuzivă a polițiștilor, ei s-au concentrat pe reacția instinctivă de apărare împotriva abuzului, pe care au etichetat-o în mod fals drept încercare de intimidare.
Domnului procuror Daniel-Constantin HORODNICEANU îi urăm bun venit în clubul numeros al cetățenilor normali abuzați de către polițiști și îi aducem la cunoștință că dacă până la acest moment a făcut abstracție de abuzurile pe care polițiștii le comit în mod curent, acum a venit momentul ca și el să se confrunte cu realitatea.
Welcome in Club mister prosecutor Daniel-Constantin HORODNICEANU! It was time you joined us!
Chiar dacă cei doi polițiști par să sufere de hipersensibilitate emoțională și nu este exclus ca, după cum este prezentată situația lor în MASS-MEDIA subordonată instituțional, să aibă nevoie de sprijin psihologic, este evident că ei au încălcat legea.
Modul de prezentare în presă a situației are drept scop ascunderea abuzului acestora prin mutarea centrului atenției de la încălcarea dispozițiilor legale comise de către polițiști la conduita procurorului care poate fi prezentată ca fiind criticabilă, deși este justificată.
Din felul în care au procedat polițiștii rezultă că sunt parte a unei acțiuni premeditate în care, din motive de ei știute, au acceptat să de implice, scopul acesteia fiind cel de compromitere a procurorului Daniel-Constantin HORODNICEANU, existând indicii că la aceasta au participat și alte persoane cu apartenențe instituționale.
Pentru a nu părea că scriem în necunoștință de cauză, menționăm că polițiștii l-au observat pe procurorul Daniel-Constantin HORODNICEANU, atât la deplasarea acestuia la o anumită locație, cât și la revenirea de la acea locație.
Cunoașterea acestor detalii constituie un indiciu că, indiferent că se va constata sau nu aceasta, procurorul Daniel-Constantin HORODNICEANU a făcut obiectul unei acțiuni de supraveghere, dispuse și efectuate de…persoane încă neidentificate.
Aceleași persoane sunt în mod foarte probabil cele care au pus la dispoziția polițiștilor tehnica operativă care a fost utilizată la realizarea înregistrării de către cei doi polițiști.
Sperăm că niciunul dintre cititorii publicației noastre nu a crezut că aceste performante înregistrări au fost realizate altfel decât cu tehnică operativă performantă aflată în dotarea…
Vom reveni cu noi amănunte!