Ambasadorul Ucrainei la București, Igor Prokopchuk, a descins azi la ministerul transporturilor, cerându-i lui Sorin Grindeanu acceptul pentru efectuarea unor zboruri comerciale internaționale charter, din și către România, ale unei companii aviatice ucrainene. Respectivele zboruri ar urma să transporte în tot sezonul primăvară-toamnă 2023 cetățeni ucraineni spre destinații exotice, de la Tenerife la Sharm el Sheikh.
Acceptul ar presupune, conform unor surse din minister, ca operatorul respectiv să beneficieze de drepturi egale cu operatorii din Uniunea Europeană, pentru o perioadă limitată de timp, până la eliminarea legii marțiale din Ucraina și restabilirea spațiului aerian ucrainean. Pentru a forța mâna lui Grindeanu, ambasadorul a precizat că operatorul ucrainean, SkyUp Airlines, a vândut deja bilete pentru zboruri programate chiar sâmbătă și duminică (25-26 martie) pe ruta București-Sharm El Sheikh și București-Hurgada (Egipt, foto)).
Pus în fața faptului împlinit, Grindeanu a acceptat, conform acelorași surse, ca doar aceste două zboruri să primească autorizații excepționale și doar în zilele de 25 și 26 martie 2023.
Alte destinații pentru care Prokopchuk ceruse aprobare sunt insulele Tenerife, insulele Madeira, Heraklion (insula Creta), Monastir (Tunisia) și Antalya (Turcia), zboruri care acoperă o perioadă din martie până în octombrie anul acesta.