Filosoful fenomen pe Facebook, Mihai Șora, a murit în noaptea de 25 spre 26 februarie, conform propriei soții. Spre miezul nopții, la 22.58 respectiv 23.01, Șora avea două postări pe Facebook, dintr-un total de șase în ziua de 25 februarie, ultima, despre Ucraina. Cu câteva ceasuri înainte de deces filosoful avea o intensă activitate pe internet, carevasăzică, se poate spune, metaforic, că a murit cu laptopul în brațe. Deși până azi nu știm nici cum, nici de ce, nici unde a murit. Fiul filosofului spune, însă, într-un interviu pentru Gandul.ro, ceea ce mare parte din români intuiau de mult: Mihai Șora nu avea nicio treabă cu tehnologia modernă, cu Facebook și Internet, fiind rămas la nivelul mașinii de scris.

Tom Șora mai prezintă și alte elemente în sprijinul tezei că postările cărturarului adulter – după cum se va vedea -, erau, de fapt, ale soției, cea care l-a luat, practic, ostatic după înfiriparea relației lor înaintea de moartea soției legale a acestuia. Soție care la momentul nașterii frumoasei povești de iubire a soțului, era internată într-un azil.

Dacă acest lucru se va dovedi real, faptul că Șora era paralel cu postările de pe pagina sa de Facebook, se cheamă că am putea avea de a face cu cel mai mare produs de marketing de după revoluție, în care un bătrân centenar a fost transformat de un întreg sistem în superstar al rețelelor sociale, cu zeci de milioane de vizualizări, likeuri și comentarii, și în influencer politic de prim rang, în favoarea regimului Iohannis. Dar, mai ales, a USR, partid căruia i-a făcut mereu campanie fățișă. Nici nu ne-ar mai mira un loc pe listele electorale ale USR pentru văduva Șora.

O altă bombă de proporții a lui Tom Șora e că locuința filosofului a fost cumpărată din banii fiului său, după revoluție, el dând clar de înțeles că va revendica averea tatălui.

Principalele mesaje ale lui Tom Șora, în interviul din Gândul:

– În momentul în care am văzut că nici după ore – nici nu știu la ce oră a murit taică-miu, dar în sfârșit, să zicem că a murit după-masa zilei de sâmbătă, trebuia să aflu și dacă după cinci sau șase ore și mai ales, după 20 de ore, a doua zi – nu am aflat, însemna că nu voia să îmi comunice moartea. Deci nici măcar n-am fost pus pe lista celor care sunt în doliu. Mi se pare cam mult, totuși, și eram în biserică.

– Eu, înainte de 2019, nu aveam niciun contact, timp de ani de zile, adică încercam și eram refuzat, nu puteam vorbi, mail-urile nu erau citite, nu erau răspunse, nimic. Un prieten de-al meu, cu ani înainte, tot timpul îmi spunea: «Măi, tu nu poți să te comporți ca și cum tatăl tău ar fi deja mort» și eu ziceam: «Da, dar nu am ce să fac». «Dar trebuie să încerci» și mă tot pisa, pe bună dreptate. Și, atunci, în iunie, mi-a zis: «Fii atent, în august este o demonstrație la Piața Victoriei, tatăl tău este întotdeauna acolo. Acolo ai posibilitatea să-l vezi fizic». Pentru că nu aveam cum să ajung fizic la el, nici la vorbe.

– Și așa am făcut, m-am dus, a fost o acțiune de comandă, cum s-ar spune știam că la data de atât august, la ora atât, eu sunt la girafă, din Germania. Am făcut asta și atunci l-am văzut, m-am dus la el și am spus: «Da, uite, sunt aici». În primele 30-40-50 de secunde, să zicem, nu știu ce a gândit, a fost imobil. După aceea, a intervenit soția lui și eu m-am îndepărtat. Ulterior, acest prieten al meu, care m-a susținut foarte mult, jurnalistul Petre Iancu, a insistat să mă duc din nou și să încerc să ne întâlnim. Și, într-adevăr, am reușit să îi fac să accepte, ea și el, să ne întâlnim a doua a zi, să le dau un telefon. Ne-am întâlnit a doua și a treia zi, în câte un restaurant.

– Dna Palanciuc asista la aceste discuții în permanență, dintotdeauna, deja din 2012. Nu puteam fi singuri, nimeni nu putea fi singur cu el, nimeni. Dar tata era absolut lucid și foarte drăguț.

– Am discutat diverse chestii de fond și am convenit după aceste două zile de întâlniri intense – care m-au bucurat foarte mult, pentru că a fost o excepție – să păstrăm comunicarea. Și când am ajuns în Germania, a funcționat chestia asta vreo săptămână – două, după care iarăși n-am mai putut da telefon.

– După aceea, iarăși a venit cenzura – asta acum trei ani și jumătate. Am încercat o săptămână, două, trei, cinci și am văzut că din ce în ce mai mult nu mi se răspunde la mail-uri. La telefon, o aveam întotdeauna pe doamna Palanciuc, care îmi explica ce face tata, îmi explica întotdeauna ce face, deci era undeva. Și, la un moment dat, am renunțat.

– Mama mea a devenit grav bolnavă, în 2009, și a trebuit să își mute reședința într-un azil îngrijit, unde a murit în 2011. Vreau să spun că tatăl meu și mama mea nu au divorțat niciodată, așa cum figurează în unele spații. Mama mea este văduva lui tata, nu a fost niciun divorț niciodată. În 2009, deja a început relația cu doamna Palanciuc și asta a fost o problemă pentru noi. Mama trăia, bineînțeles.

– Fapt este că, după ce a murit mama – nu pot să spun exact anul -, au intervenit niște probleme de acaparare.

– Luiza Palanciuc a blocat apariția unor volume scrise de soția lui Mihai Șora. Prin tata, și tata… Nu intru în detalii, fapt este că a blocat. Deci a blocat ceva ce era poate nu perfect, dar era ceva și era un început.

– Eu nu m-am implicat în chestia asta, dar sora mea, care a fost foarte vehementă, a protestat. Nu mai știu amănuntele, pentru că a trecut mult timp și, cum vă spun, eu nu am fost implicat direct în chestia asta, că ziceam: «Lasă-mă, nu mă interesează, fă tu, eu am alte treburi». Acest conflict între sora mea și dna Palanciuc a devenit din ce în ce mai mare și dna Palanciuc are o doză de agresivitate sporită, aș spune. În sensul strict al cuvântului, dar nu fizic, bineînțeles, o agresivitate a reacțiilor. Și, deci, a început un conflict foarte ascuțit între dna Palanciuc și sora mea, pe tema asta.

– Și, la un moment dat, nu mai știu unde, nu mai știu cum, am povestit ce vă povestesc eu acum, adică varianta surorii mele. În momentul acela, eu am devenit dușman pentru doamna Palanciuc și, din momentul acela, s-a terminat. Asta a fost prin 2012, 2013,2014, nu pot să spun exact, că nu mai știu. Acesta n-a fost motivul, dar a fost provocatorul acestei situații.

– În anii ’90, când chiriașii aveau prioritate pentru achiziționarea caselor și sute de mii de oameni și-au cumpărat casa în care locuiau, cred că era în 1993 și tata locuia acolo. Noi veneam, plecam, el era chiriaș, dar n-avea bani. Adică, avea bani să mănânce, dar n-avea să-și cumpere o casă, deși pe vremea aia nu erau foarte scumpe, dar 20-30.000 de mărci tot costa. Fratele meu a finanțat casa. Deci, el a cumpărat casa, cu banii lui, pe numele tatălui. Proprietar era tata, chestia a fost în familie. Ca în familie, ce e al tatălui, e și al fiilor. Dar, de fapt, casa e a lui Andrei, el a plătit-o. Dacă tata nu era chiriaș, Andrei nu putea să plătească, să zicem, nu știu, 20.000 de mărci, o casă care valorează mai mult, dar nu valorează mult mai mult. E un apartament într-un bloc, un apartament frumos într-un bloc, atât.

– La un moment dat, Andrei s-a văzut deposedat și de dreptul de a intra în casa pe care a cumpărat-o, iar după aceea, și noi toți. Pentru el, această comportare a fost foarte dură. Fratele meu a fost un om cu mare voință și care nu se lamenta sau așa ceva, dar eu știu că pentru el a fost groaznic și a rupt relațiile definitiv, și din cauza asta.

– Când a murit fratele meu, în octombrie 2022, dna Palanciuc a reiterat o calomnie pe care o făcuse deja de două ori public prin Facebook, în ziua morții fratelui meu. Dna Palanciuc a afirmat de mai multe ori în zilele respective, pe Facebook, că fratele meu ar fi fost informator al Securității și că și-ar fi denunțat tatăl, și că a fost ceva groaznic. În plus, a spus că și fiul celălalt, adică eu, ar putea să fie așa ceva. Și această calomnie a fost făcută de ea. Când i-am întâlnit în 2019, la acele mese, mi-a spus și eu i-am zis: „Nu cred, trebuie să văd, dar dacă tu spui, așa o fi, da. Eu nu cred ce spui, pentru că îl cunosc pe fratele meu, nu”. După aia am vorbit cu el și mi-a spus: nu. Și nu este. Așa că i-am spus: «Prezintă-mi proba». Nu mi-a prezentat, bineînțeles.

– Deci, el nu se pricepea deloc (la computere n.n.). El bătea la mașină cam așa… Și toată chestia cu Facebook-ul și Internetul, el nu. Gândiți-vă că, acum 10 ani, tatăl meu avea 96 de ani. Care om de 96 de ani face Facebook? Și mai vreau să mai spun un lucru: când a împlinit sora mea o cifră rotundă de vârstă, acum două săptămâni, a apărut o postare foarte ciudată, foarte ciudată, pe contul tatălui, în care spunea „fetița mea” și era o poză cu sora mea la două luni, să zicem. „Acum 80 de ani s-a născut fetița mea, Alexandra». Niciodată în familie, noi nu am spus Alexandra, ci Sanda.

– Și noi ne-am pus întrebarea dacă mai trăiește – acum un an, acum doi ani. Și acum doi ani, știu că am telefonat cu o vecină cu care suntem prieteni și care stă la același etaj, să se uite dacă este ceva mișcare, lumină, și ea mi-a spus: «Da, este lumină», atât, dar direct. Nu am mai pus întrebări de-astea, pentru că nu avea sens.

Despre împărțirea averii

– N-aș vrea să mă pronunț aici asupra acestei teme, din două motive. Primul motiv este pentru că trebuie să vedem cum evoluează, ce se întâmplă, ce este și așa mai departe. Doi, este pentru că, de fapt, asemenea preziceri nu trebuie făcute într-o emisiune de televiziune. Deci vom vedea. Un eventual proces ar putea să vizeze și drepturile asupra operelor mamei și drepturile de autor asupra cărților tatălui. Oricum, noi nu știm nimic. Deci probabil că există un testament.

– Eu n-am niciun fel de emoții viscerale, deloc, dar consider că anumite acțiuni nu pot fi și atitudini, acțiuni, nu pot fi, cum să zic eu… răspunsul la anumite acțiuni nu poate fi prietenesc. Dar n-am niciun fel de sentimente agresive sau așa ceva.