Sistemul de termoficare din Municipiul Arad a fost treptat înstrăinat. Săptămâna trecută, firma de origine elvețiană AOT Energy a cumpărat Centrala Electrică de Termoficare Arad (CET Arad SA), aflată în insolvență, potrivit surselor.
Creditorii CET Arad SA s-au reunit într-o ședință, în 20 februarie, la sediul din Timișoara a Eurosmart, administratorul judiciar al CET Arad SA, unde au trebuit să decidă ce se va întâmpla cu dreptul de creanță al companiei asupra datoriilor pe care le are CET Hidrocarburi SA, centrala mică din oraș.
Cele două centrale din municipiul Arad se luptă în instanță pentru datorii pe care le au una față de cealaltă. CET Arad SA solicită circa 27 milioane de lei de la CET Hidrocarburi pentru a acoperi datoriile, plus penalizările pentru neplata lor, însă cea din urmă susține că are doar 23 milioane, fără să fie luate în discuție penalizările.
În același timp, CET Hidrocarburi e în instanță cu CET Arad SA, acuzând centrala mare că nu și-a onorat serviciile în anul 2019, potrivit directorului general, Victor Ciulean.
Primăria Arad s-a opus scoaterii la licitație a creanțelor
Din răspunsul transmis de primăria municipiului pentru ziarul local „Special Arad”, se arată că instituția s-a opus atunci scoaterii la licitație a creanțelor pe care le are CET Hidrocarburi pentru CET Arad SA. Numai că majoritatea creditorilor a decis altfel.
„Soldul datoriei CET Hidrocarburi SA față de CET Arad SA la data de 28.02.2023 a fost de 23.743.153,33 lei – debit principal și 3.625.330,50 lei – penalități calculate până la data de 31.01.2023. Cu toate acestea, cu votul a 98,9911% din creanțele creditorilor prezenți (care au votat în adunarea creditorilor) s-au aprobat ambele puncte de pe ordinea de zi„, se arată în răspunsul Primăriei Arad.
CET Arad SA a intrat în insolvență în urmă cu cinci ani, iar de atunci activitatea centralei a devenit treptat exclusivă pentru profitul AOT Energy, unul dintre creditori, ce face parte din grupul internațional ArrowResources AG.
Astfel, în prezent, AOT Energy folosește sub formă de închiriere motoarele de acolo. Cu acestea produce electricitate pe care apoi o vinde în rețeaua națională.
Tranzacția s-a ridicat la 30 de milioane de euro
În 2020, Peter Braun, monitor al AOT Energy Switzerland AG, anunța atunci că CET Arad SA a primit finanțare de circa două milioane de euro pentru modernizarea echipamentelor, fiind vorba de 14 motoare termice care funcționează prin cogenerare/ hidrogen.
Acestea au rămas singura sursă de venit pentru CET Arad SA, iar profitul intră practic în buzunarul firmei elvețiene. Între timp, AOT s-a înscris la licitația publică pentru cumpărarea CET Arad SA, iar potrivit surselor prețul de pornire a fost de 30 milioane de euro și deși acesta a fost considerat prea mare, achiziția s-a făcut până la urmă, potrivitspecialarad.ro.