Şapte ani de pârnaie dacă strigi: „Jos Guvernul!”
Demult, pe vremea lu’ dom’ Iliescu, pe când se potcovea puricele cu 9 ocale la fiecare picior şi sărea până la cer, au existat nişte judecători curajoşi care au dat o sentinţă năucitoare pentru demnitarii acelei vremi. Pe atunci, nu era voie să-i critici pe guvernanţi, că erai bun de puşcărie.
Odată ce intrau în această tagmă, oameni altminteri obişnuiţi, deveneau pe loc sfinţi neprihăniţi şi de neatins. Nu mai aveai voie să le spui că nu fac bine ceva, că te şi băgau în tribunal, uitând, de la înălţimea funcţiilor pe care le ocupau şi care le ofereau imunitate, că pe lumea asta, omul de rând, când se supără, mai înjură şi de sfinţi. Ba chiar şi de Dumnezei. Ei se considerau peste.
Asta a ţinut până în 22 februarie 1996, când cinci judecători întregi la cap, de la Curtea Supremă, au constatat că articolul 238 din Codul Penal este neconstituţional. Adică fix articolul care interzicea să critici demnitarii şi în baza căruia, doi jurnalişti, Sorin Roşca Stănescu şi Tana Ardeleanu, fuseseră condamnaţi la instanţele de fond, pentru că îndrăzniseră să publice articole în care încercau să aducă dovezi despre dom’ Iliescu.
Că pe vremea când puricele se potcovea cu 99 de ocale şi sărea până la cer, dar nu la noi, ci tocmai la Moscova, domnul Iliescu, ca lider al studenţilor români aflaţi la studii în capitala URSS, fusese racolat de KGB, conform directivei lui Stalin. Motivarea acelei decizii istorice, publicată în Monitorul Oficial nr. 324/4 dec. 1996 suna cam aşa: „Dispoziţiile art. 238 din Codul penal contravin Constituţiei şi deci sunt abrogate implicit potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentală. Se consideră că prevederile sale sunt contrare art. 16 din Constituţie, deoarece instituie o discriminare între cetăţeni.
Astfel, infracţiunile de insultă, calomnie sau ameninţare, atunci când sunt săvârşite împotriva unei persoane particulare, se urmăresc numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar pedepsele prevăzute de lege sunt mai mici, în timp ce, săvârşite împotriva unei persoane care îndeplineşte o funcţie importantă în stat, constituie infracţiunea de ofensă adusă autorităţii, urmărită din oficiu şi mai aspru pedepsită de lege.” Adică, ei erau mai egali decât noi. Moşteniseră acest articol, 238, de la Legea nr 15, dată hăt, în 21 iunie 1968, când Ceauşescu tocmai venea la putere. L-au păstrat, pentru că le era bine la adăpostul lui.
