Marius Lazăr, șeful clubului de motocicliști Hells Angels București, a fost prins de polițiștii din București, la finalul lunii decembrie. Era dat în urmărire internațională pentru trafic internațional de droguri de mare risc și spălare de bani. Luni, el a fost extrădat în Statele Unite, scrie gandul.ro.
„În cursul anului 2020, polițiștii Serviciul Antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat investigații ce au vizat membrii ai HELLS ANGELS, implicați în traficul internațional de droguri.
Activitățile au fost desfășurate în colaborare cu D.E.A. și U.S. Marshals, într-o cerere de comisie rogatorie formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite, sub aspectul cercetării infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri, spălare de bani, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, încălcare regimului armelor și munițiilor, săvârșirea de acte pregătitoare pentru infracțiunea de omor, grup infracțional organizat, ce intră sub incidența legii R.I.C.O. (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act) toate prevăzute de Codul Penal al Statelor Unite ale Americii.
Aceste fapte sunt corespunzătoare în legislația română cu infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc, spălarea banilor și complicitate la tentativă de omor.
Succesul activităților polițienești desfășurate a dus la emiterea unui mandat provizoriu de arestare în vederea extrădării, emis de autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, pe numele unui cetățean român, mandat ce a fost pus în aplicare de autoritățile române.
Cerere de extrădare a fost aprobată în luna ianuarie 2023, iar persoana de cetățenie română va fi transferată în S.U.A., unde va fi judecată pentru faptele de care este învinuit”, a transmis, luni, Poliția Română.
Marius Lazăr intenționa să vândă în SUA 400 kg de cocaină, cu ajutorul a doi traficanți din Noua Zeelandă. Pe lângă traficul internațional de droguri de mare risc, bărbatul se ocupa și cu traficul internațional de arme. Ca și cum aceste infracțiuni nu ar fi fost de ajuns, individul Curții de Apel București comandase și două crime.
În seara zilei de 18 noiembrie 2020, polițiștii români, împreună cu o echipă numeroasă venită din Statele Unite, au descins la trei adrese din București și Ilfov pentru destructurarea unei grupări care plănuia să vândă 400 de kilograme de cocaină pe teritoriul SUA.
Gruparea era formată din românul Marius Lazăr și doi neozeelandezi, Michael Matthews Murray și Patrick Marc Johnson, urmăriți prin Interpol după ce ofițerii FBI au stabilit cănegociaseră cu traficanții mexicani prețul pentru o cantitate de peste 400 de kilograme de cocaină, care urma să fie vândută în America.
Lazăr, care era șeful filialei Hells Angels România, un club moto originar din SUA, organizat după principiile mafiei, intenționa, spun procurorii DIICOT, să cumpere, separat, de la aceiași mexicani, 10 kilograme de cocaină pe care să le aducă în România.
În același timp, Marius Lazăr ar fi vrut să intre și pe piața traficului de arme. Acesta ar fi urmat să facă rost, pe filieră sârbă, de mașini blindate, arme de asalt – de tip AK 47, grenade M26, pistoale, puști și veste antiglonț produse la fabrica Zastava Arms, din Serbia.
O parte dintre arme ar fi urmat să fie achiziționate chiar de către prietenii lui din Noua Zeelandă, care aveau mare nevoie, în special de pistoale, în timp ce grenadele și restul armelor erau destinate pieței negre din SUA.
Salvați de o decizie CEDO
În același timp, vestele antiglonț ar fi urmat să fie împărțite oamenilor pe care îi avea în subordine în cadrul clubului de motocicliști, mai ales că Marius Lazăr avea dușmani periculoși.
În acest sens, liderul Hells Angels ar fi comandat asasinarea a doi bărbați. Unul dintre aceștia ar fi fost Laurențiu Cazan, preşedintele Clubului de Motociclişti Gremium Nomads România. Cunoscut ca membru al lumii interlope bucureștene, Cazan declara, pentru ziare.com, că aflase și el despre faptul că Lazăr îi pregătește ceva de la „niște băieți” care participaseră la înmormântarea lui Daniel Chiraș (n.r. unul dintre foștii bodyguarzi ai lui Nuțu Cămătaru). Totuși, Cazan a mărturisit că nu se aștepta ca Lazăr să meargă, totuși, până la crimă.
Săltați în urma unei acțiuni ca în filme, toți trei au fost arestați preventiv în vederea extrădării în SUA. Totuși, patru luni mai târziu, în 11 mai 2021, magistrații Curții de Apel București au decis eliberarea lui Marius Lazăr și plasarea acestuia sub control judiciar.
Mai mult, vineri 8 iulie 2022, judecătorii Curții de Apel București au decis să revoce și măsura controlului judiciar în cazul lui Lazăr. Decizia nu este definitivă, contestația urmând să se judece la instanța supremă.
Nu numai Lazăr a fost eliberat din arest, ci și neozeelandezul Michael Matthews Murray, care, alături de conaționalul său, intenționa să comercializeze cele 400 de kilograme de cocaină pe piața din SUA, iar acasă, în Noua Zeelandă, plănuia să vândă pistoalele Zastava cumpărate de la român.
Eliberarea traficanților s-a făcut după ce aceștia au contestat decizia de extrădare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de la Strasbourg a stabilit „că persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia„, astfel că cei trei vor pleca abia după ce autoritățile americane vor finaliza ancheta.
În acest sens, judecătorii români au informat autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii prin intermediul Ministerului Justiţiei, a Centrului de Cooperare Poliţienească din cadrul IGPR și Biroului Naţional Interpol cu privire la soluţia pronunțată.
Cei doi neozeelandezi din gruparea Hells Angels – , Michael Matthews Murray și Patrick Marc Johnson – a căror extrădare a fost solicitată de SUA pentru trafic de cocaină sunt în continuare căutați de Poliție