Apar reacții acide pe scena politică din România, după ce OMV Petrom a transmis că nu crede că este necesar să plătească taxa de solidaritate pentru țara noastră, în timp ce pentru Austria va plăti 150 de milioane de euro. În urma mesajului transmis de companie, europarlamentarul Rareș Bogdan a izbucnit pe pagina sa de Facebook, lansând un atac virulent la adresa OMV-ului, conform playtech.ro.
Motivul pentru care OMV nu vrea să plătească supraimpozitarea cerută de Uniunea Europeană
Guvernul României a adoptat decizia privind supraimpozitarea pe profit a companiilor de petrol și gaze, fiind vorba de un impozit suplimentar de 60% pe profiturile excedentare, mai exact, este vorba despre acele câştiguri care în 2022 și 2023 vor depăşi cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile ale perioadei 2018-2021.
Potrivit anunțului făcut de secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, contribuabulii sunt acele firme ale căror cifra de afaceri depășește 75% din activități desfășurate în sectoarele cu următoarele coduri CAEN: 0610 „Extracția țițeiului”, 0620 „Extracția gazelor naturale”, 0510 „Extracția huilei”, 1910 „Fabricarea produselor de cocserie” și 1920 „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului”.
În urma noilor schimbări financiare, au apărut discuții pe tema plății sau nu a taxei de solidaritate din partea OMV, care susține că desfășoară activități doar în trei dintre sectoarele menționate, motiv pentru care, nu se încadrează în condițiile impuse de Guvern.
În replică, Ministerul Finanțelor, prin intermediul secretarului de stat responsabil de fiscalitate, Alin Chitu, a transmis pentru Eurpa FM că nu se știe cu exactitate dacă OMV Petrom va trebui să plătească sau nu taxa de solidaritate în România, acesta motivând că este nevoie de o analiză atentă a actelor, care se va putea face abia în luna iunie.
„Cifra de afaceri o s-o vedem în situațiile financiare și în raportarea. Acest impozit se va face în iunie. La momentul raportării oficiale către Ministerul de Finanțe, o să vă putem răspunde la aceste întrebări”, a transmis Alin Chițu.
După ce OMV a anunțat că a achitat în România datoriile (taxele și impoitele) pentru primele 9 luni, dar că are de plătit pentru Austria aproximativ 150 de miloane de euro, Rareș Bogdan a publicat un mesaj dur la adresa politicienilor din România care au puterea de a schimba ceva și de a face lucrurile diferit față de ultimii 33 de ani, după perioada comunistă.
Europarlamentarul face apel la instituțiile specializate ale statului pentru a reacționa constructiv pentru țara noastră, nepermițând în continuare bătaia de joc care domnește din trecut și care pare să ia și mai multă amploare.
„Este inadmisibil! Statul român e obligat să reacționeze! Nu ne putem lăsa călcați în picioare la nesfârșit! 33 de ani au fost suficienți! Gata! Ajunge! Nu ne putem lăsa umiliți din nou, suntem sătui să avem mereu genunchii juliți! 33 de ani de jaf cu complicitatea unor politicieni sunt destui! Statul român este obligat să verifice urgent și dacă OMV a respectat obligația din contractul de privatizare de a ecologiza 650 de puțuri de extracție a petrolului. Vreau să știu cine a făcut acest lucru și cine a plătit costurile! Asta dacă nu avem un stat slab, impotent, un sat fără câini, care doarme liniștit în timp ce România este sfidată și umilită!”, a fost mesajul transmis de Rareș Bogdan.