Actorul Mitică Popescu a încetat din viaţă marți, 3 ianuarie, la 86 de ani. Trista veste a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, medicul Silvius Negoiţă, pentru News.
Mitică Popescu a fost internat inițial pe 18 decembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București, în secția Cardiologie. De acolo a fost externat pe 30 decembrie, a transmis medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, pentru ziarul Libertatea. Ulterior a fost internat la Spitalul Elias. Medicul Silviu Negoiță a declarat pentru News.ro că actorul avea „probleme cardiace, pe fondul multiplelor comorbidităţi”.
De-a lungul unei cariere fabuloase de peste patru decenii, Mitică Popescu a avut roluri magistrale. A dat viață câtorva zeci, dacă nu sute de personaje pe scenă și filmele cu care a făcut istorie. Actor complet, a intrat în pielea lui Cocoșilă în „Moromeții”, dar a comisarului Munteanu în „Trenul de Aur”.
În 1959, Mitică Popescu a fost încarcerat trei ani în închisorile comuniste pentru că nu și-a turnat la Securitate prietenii care voiau să fugă în America. A supraviețuit și coloniei de muncă de la Periprava, unde mulți mureau de foame și de epuizare. După eliberare, Nea Mitică, așa cum alintau apropiații, s-a fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță, de care moartea l-a despărțit în 1998.
Biografie
Actorul Mitică Popescu s-a născut pe 2 decembrie 1936, în Bucureşti. A venit pe lume de Sfântul Andrei, dar tatăl său a ținut neapărat să-l boteze Dumitru, din respect față de nașul de cununie. Mitică a copilărit în cartierul Apărătorii Patriei, mahalaua în care s-a jucat fotbal cu mingii de cârpă și a auzit prima oară cântecele lăutarilor.
Dragostea pentru artă i-au insuflat-o părinții. Tatăl lui Mitică Popescu lucra, pe atunci, la fabrica pe pantofi „Mociorniță”, iar, în timpul liber, era antrenor al echipei de dansuri populare al întreprinderii. Mama iubea nespus opereta și obținea bilete la spectacole cu ajutorul unei vecine, care era balerină, după cum povestea actorul. Așa se face că, în adolescență, Mitică Popescu a ajuns să facă figurație la Teatrul Armatei. Avea chiar și o trupă de amatori cu care avea spectacole la liceul industrial unde învăța.
Nu și-a trădat prietenii
În 1957, Mitică Popescu a fost admis la Institutul de Teatru, după mai multe încercări eșuate. Un an mai târziu, o întâmplare aparent banală avea să schimbe radical viața celui ce avea să devină un „maistru” al teatrului românesc. Pe 5 noiembrie 1958, Mitică Popescu a fost arestat de Securitatea comunistă.
„Eram la nişte vecini, de un Sfântu Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. Că eu n-am ştiut că ăia vor să fugă din ţară? „N-am ştiut”. Că au trimis o scrisoare la Ambasada Americii, n-am ştiut? „Nu, n-am ştiut”. „Aţi discutat lucrurile astea între voi; n-ai auzit?”. „Nu”. „N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi ştim!”, a povestit marele actor într-un interviu pentru Mediafax.ro
Mitică Popescu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru „nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. A fost închis pentru că nu și-a turnat prietenii care visau să ajungă în America.
„E o tâmpenie. Nu înţelegi că n-am avut niciun gând să fug?! D-aia mi-au şi dat doar trei ani. Ceilalţi au luat între opt şi 12 ani. Eu am luat minim de pedeapsă. Alta mai mică nici nu exista”, a declarat Mitică Popescu într-un interviu acordat în 2013. La doar 23 de ani, Mitică a ajuns la închisoare. Data de 9 februarie 1959 i-a rămas adânc întipărită în minte pentru că a fost închis la Penitenciarul Jilava.
„După arestare, o perioadă nu ne-au scos la muncă. Aşa era atunci. În vară, prin iunie, ne-au mutat, însă, de la Jilava la Periprava, la munci agricole, la porumb. E drept că n-am stat acolo decât vreo trei luni, până în septembrie. Pe urmă, ne-a mutat iar, în Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă – am lucrat la dig, la canalele de desecare. La Salcia am stat până în noiembrie 1961, când m-au liberat”, povesteşte scurt Mitică Popescu.
După eliberare, Mitică Popescu a fost în continuare urmărit de securiști și, cu greu, după cum el însuși mărturisește, a reușit să ia viața de la capăt. Abia după trei ani a putut să dea examen din nou la Teatru.
Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București” În noiembrie 2010, un incident avea să-i afecteze grav cariera. Mitică Popescu a căzut de pe scenă, în timpul unei repetiții. Pentru că și-a dizlocat urmărul, actorul a fost nevoit să stea mai multe luni în spital pentru a se reface. Cu o carieră de peste patru decenii în domeniul artei teatrale, Mitică Popescu s-a consacrat ca actor pe scena Teatrului Mic din București. În anul 2009, a fost recompensat cu „Premiul UNITER pentru întreaga activitate”.