Un proiect gigant, început în perioada comunistă, este înviat de România și Bulgaria: Comisia Europeană a dat undă verde

Un proiect comun româno-bulgar de construcție a hidrocentralei Turnu Măgurele-Nicopole pe Dunăre a fost inițiat în anii '80, dar apoi a fost abandonat. Începând din anul 2022, România și Bulgaria au inițiat planuri pentru a ”învia” acest poriect, iar acum a fost acceptat de către Comisia Europeană și a fost inclus în „Lista Proiectelor Transfrontaliere de Energie Regenerabilă” (CB RES list).

Proiectul de 840 de MW, conceput în anii '80 și suspendat încă de atunci, a fost revigorat în 2022 în contextul încercării celor două țări de a-și mări proporția de energie regenerabilă din consumul național și de a-și asigura o mai mare independență [energetică - n.trad.].

Proiectul a fost inclus în august pe „Lista Proiectelor Transfrontaliere de Energie Regenerabilă” (CB RES list), legată de programul energetic CEF Energy al UE.

Comisia Europeană (CE) a declarat că hidrocentrala va exploata potențialul energetic al Dunării, va asigura sustenabilitatea ecologică, producția de energie regenerabilă, precum și nevoile unor așezări și entități industriale.

ONG-urile critică proiectul

Opozanții afirmă însă că hidrocentrala va periclita satele dispuse de-a lungul Dunării, și posibil și centralele atomoelectrice de pe malul fluviului.

„Comisia Europeană a adăugat un vechi proiect hidroenergetic al unei hidrocentrale [sic!] pe Dunăre pe lista ei de investiții prioritare în infrastructură, în ciuda marelui pericol de a le dăuna comunităților, economiilor și ecosistemelor valoroase dispuse de-a lungul fluviului, precum și a faptului că violează directive UE”, au afirmat ONG-urile.

Ele au precizat că implementarea proiectului ar presupune și costuri considerabile, pe lângă amenințarea supraviețuirii unor specii supuse unui risc critic de extincție.

Ecologiștii i-au solicitat CE eliminarea proiectului de pe lista priorităților, întrucât ar periclita suprafețe agricole însemnate și sute de sate dispuse de-a lungul unui segment de 280 de kilometri al fluviului.

„E de așteptat ca digul să provoace inundații și deteriorarea calității solului agricol, a locuințelor și a iazurilor cu pești, fapt care va afecta așezările din zonă din ambele țări. Proiectul va provoca necesitatea strămutării infrastructurii portuare și rezidențiale, va perturba producția agricolă, piscicultura, transportul fluvial și turismul și ar putea genera riscuri suplimentare pentru energia nucleară”, semnalează organizațiile.

Atât centrala nucleară bulgară de la Kozlodui cât și cea românească de la Cernavodă sunt amplasate pe Dunăre, folosindu-se de apa fluviului pentru răcire.

Mai mult chiar, proiectul ar trebui teoretic să provoace alunecări de teren pe porțiuni de zeci de kilometri ale malului bulgăresc, periclitând grav mai multe localități, acesta fiind de altfel și motivul pentru care proiectul fusese respins de Sofia în anii '80.

Nicolae Ceauşescu a pus la punct un proiect megalomanic care ar fi trebuit să se concretizeze la Seaca, în Teleorman, aceeaşi comună care astăzi se află în atenţia procurorilor DNA, după declanşarea „dosarului Belina“. Proiectul a fost sistat după 1989, iar Liviu Dragnea a promis că-l reia doar în timpul campaniilor electorale.

În localitatea aflată la 130 de kilometri de Bucureşti şi doar 5 kilometri de Dunăre, Ceauşescu a vrut să construiască, în colaborare cu bulgarii, cea mai mare hidrocentrală de de Dunăre: Complexului Hidroenergetic Turnu Măgurele-Nicopole.

Epopeea complexului hidroenergetic de la Seaca a început în 1978. A fost anul în care Ceauşescu l-a invitat în localitatea de pe malul Dunării, lângă insula Belina, pe preşedintele comunist bulgar Todor Jivkov, cu care a bătut palma pentru demararea marelui proiect.

„Doamnele de la centru s-au descălţat“

„Era 5 aprilie 1978. Adusese Ceauşescu aici oameni din toată ţara. S-a întâlnit cu Todor Jivkov, prim-secretar al CC al Partidului Comunist Bulgar, şi au turnat piatra de temelie. Mii de oameni au asistat la eveniment. Ploua torenţial şi noroi cât cuprinde, pentru că nu era drum asfaltat până în baltă. Doamnele de la centru s-au descălţat, au mers cu sandalele în mâini“, povesteşte Lucian Călin, primarul din Seaca, martor al momentului inaugural din 1978. După ziua de 5 aprilie, la Seaca a demarat în forţă organizarea de şantier şi comuna a devenit un furnicar de oameni.

În acel an, localitatea a fost populată cu 3.000 de oameni aduşi din toată ţara să muncească la construcţia hidrocentralei. În prima fază, s-a lucrat la un dig prin care urma să se facă legătura între sat şi insula Belina. „Practic, au astupat braţul Pavel ca să ajungă la insulă. Un fel de pod. Au defrişat atunci toată insula. S-au cărat în anul ala tone întregi de lemne de pe Belina. Le-a luat statul“, mai spune primarul.

Au fost instalate sute de barăci

În paralel cu lucrările la hidrocentrală, la marginea satului Seaca au început să se pună bazele unui oraş. Muncitorii au fost cazaţi în zeci de barăci care păreau case de jucărie. Din cauza acestei aparenţe, comuna a fost poreclită „Oraşul de carton“.

Localnicii vârstnici din Seaca îşi mai amintesc şi astăzi anii de glorie în care au fost convinşi că localitatea se va transforma într-un mare oraş. „Au fost aduse sute de barăci. Erau barăci pentru muncitori, familişti şi nefamilişti separat, pentru că unii veniseră cu nevestele şi cu copii. Erau birouri pentru şefi, grădiniţă pentru copii, dispensar. Începuseră construcţia la o clădire cu etaj care ar fi trebuit să fie şcoală“, povesteşte primarul din Seaca, Călin Lucian.

În anii ‘80, în perioada Oraşului de Carton, localnicii din Seaca aveau condiţii de invidiat faţă de alte zone rurale. „Era canalizare, aveam electricitate, condiţii pe care, poate, nu le găseai în alte sate din judeţ“, mai spune primarul.

Sfârşitul Oraşului de Carton

Lucrările începute în 1978 s-au sistat în 1983 din cauza unor neînţelegi cu bulgarii. Ceauşescu n-a renunţat însă la proiect şi investiţia a fost reluată trei ani mai târziu, în 1986. Oraşul de carton, aşa cum şi-l amintesc localnicii, a mai avut viaţă până în 1989. La Revoluţie lucrările s-au oprit definitiv, iar muncitorii s-au împrăştiat prin ţară.

Investiţia s-a oprit într-un stadiu avansat. „Fuseseră montate turbini sub apă, se făcuse culoar până la insulă. Se săpase 24-25 de metri, s-a izolat pânza freatică ca să se lucreze. Era avansată lucrarea. Noi credem că, doi ani dacă mai întârzia Revoluţia, hidrocentrala era gata şi Seaca ar fi devenit oraş“, mai spune primarul.

Din zona populată în anii ‘80 cu 3.000 de suflete, s-a furat între timp tot ce s-a putut fura. Doar zidurile câtorva clădiri şi unele barăci mai rezistente au scăpat de hoţi. Ruinele construcţiilor muncitoreşti, la un pas de prăbuşire, sunt vizibile şi acum în preajma insulei Belina, acoperite de bălării şi oferind un peisaj trist.

Guvernele postdecembriste au mutat hidrocentrala la Seaca

Despre construirea unei hidrocentrale în Teleorman s-a vorbit şi după Revoluţie. Guvernele postdecembriste au preluat visul lui Ceauşescu, l-au mutat de la Seaca la Islaz, tot pe malul Dunării, şi l-au folosit ca material electoral în multe runde de alegeri. La Islaz s-au tăiat şi câteva panglici inaugurale pe un teren plin de bălării.

Primul care a tăiat panglica hidrocentralei de la Islaz a fost Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei, în 2002. La vremea respectivă, proiectul era estimat la 125 de milioane de euro. După mai multe licitaţii eşuate, probleme cu exproprierile şi tărăgănări în obţinerea autorizaţiilor, proiectul a fost abandonat.

În 2009, Emil Boc a venit şi el la Islaz şi a mai tăiat o panglică. Valoarea proiectului crescuse între timp până la 315 milioane de euro. Ministerul Mediului a descoperit ulterior, la Islaz, două specii de cormorani protejaţi şi, din cauza păsărilor rare, proiectul de la Islaz s-a sistat înainte de a demara efectiv.

În 2012, Dragnea a reluat subiectul hidrocentralei, readucând-o la Seaca. A promis marea investiţie teleormănenilor în campania electorală din vara anului 2012. Un an mai târziu, după câştigarea alegerilor, Guvernul Ponta a schimbat planurile pentru investiţia de la Seaca, din hidrocentrală în aqua park, un paradis turistic care urma să se desfăşoare în zonă, inclusiv pe insula Belina.

Printr-o hotărâre de Guvern aprobată la data de 27 noiembrie 2013 de Guvernul Ponta, suprafeţele pe care Ceauşescu a construit oraşul de carton şi cele pe care Dragnea promitea continuarea lucrărilor au trecut din administrarea Apelor Române în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Trecerea a implicat şi transferul insulei Belina în administrarea autorităţilor din Teleorman.

În octombrie 2014, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Dragnea a vorbit, din nou, despre hidrocentrala de la Seaca. Din poziţia de vicepremier, Dragnea adus în pădurea de la Seaca, locul investiţiei promise, o delegaţie a companiei chineze Huadian Engineering.

”Suntem aici pentru că domnul preşedinte (n.r. - Yang Yong) este interesat în realizarea împreună cu noi şi Guvernul Bulgariei a unei hidrocentrale, aici, în acest loc în care ne aflăm. Este o investiţie majoră pe care o avem în vedere, cu două componente. O componentă de energie - hidrocentrala, şi a doua componentă - o investiţie şi mai mare - realizarea unui dig pentru cele două maluri ale Dunării, de peste 100 de kilometri, care ne va rezolva pentru totdeaua problema inundaţiilor, plus că va contribui serios la sistemul de irigaţii”, spunea Dragnea în 2014.

După termenele promise de Dragnea, investiţia ar fi urmat să fie demarată efectiv în vara anului 2015 şi ar fi urmat să coste 2 miliarde de euro. Complexul promis de Dragnea se chema la fel cum îşi botezase Ceauşescu "creaţia": Complexului Hidroenergetic Turnu Măgurele-Nicopole.