Excepţionala performanţă a protejatului lui Beianu

Sorin Ovidiu Bălan, 29 septembrie 2022, Ora 10:02

  • print
  • |
exceptionala-performanta-a-protejatului-lui-beianu-46835-1.jpg

Excepţionala performanţă a protejatului lui Beianu

Gheorghe Paraschiv a câştigat concursul la care a fost singurul candidat

La sfârşitul lunii iulie, primeam o informaţie, însoţită de o înregistrare audio. Era vorba despre o discuţie între un fost şef al DGASPC Giurgiu şi actualul preşedinte al CJ Giurgiu, domnul Dumitru Beianu, despre demiterea primului şi măsluirea unui concurs în care să fie pus şef adjunct. Pentru că alte probe nu aveam la vremea respectivă că înregistrarea este corectă şi nu a fost trunchiată, m-am ferit să mă folosesc de ea pentru a demonstra ce ilegalităţi se comit în CJ Giurgiu, chiar de către şeful său.

Acum însă, concursul de ocuparea funcţiei de director al DGAPS Giurgiu, organizat în această toamnă, m-a convins că înregistrarea este autentică. Iar concursul este o farsă. Nişte praf cu aparenţă de legalitate, în ochii alegătorilor giurgiuveni, dar şi al celor care ar trebui să ancheteze acest caz.

Omul de încredere

Mai întâi, câteva pasaje semnificative (ea poate fi ascultată în întregime pe site-ul publicaţiei noastre) din discuţia care a avut loc cu mai mult de o jumătate de an în urmă: „Vă retrageţi în funcţia de adjunct (i se adresa Beianu fostului şef, care venise să-i ceară explicaţii pentru ce este dat afară.) şi punem pe altcineva acolo şef. Asta este singura variantă de care ştiu eu şi la care ţin. Atunci când ai o treabă importantă de făcut, trebuie să lucrezi cu oameni pe care îi cunoşti şi în care ai încredere. Că sunt oameni buni, sau… Nimeni nu e perfect”. Întrebat de fostul şef al DGASPC (între timp, omul a fost dat afară) care este modalitatea de a putea deveni adjunct, Beianu a răspuns: ”Cum vrei. La mine, dacă am vorbit… mai departe detaliile le accept. (…) Da! Organizăm un concurs de adjunct şi câştigi concursul”.

Să reţinem replica domnului Beianu: „trebuie să lucrezi cu oameni pe care îi cunoşti şi în care ai încredere”, să trecem efectiv la concursul de ocupare a funcţiei de director al DGASPC Giurgiu.

Gelu, sau legătura dintre transporturi, anticorupţie şi DGASPC Giurgiu

După ce postul a rămas vacant în urma demiterii fostului director, funcţia a fost ocupată, pe data de 21 martie 2022, de doamna Constanţa Ioana Paraschivescu. Era doar o manevră de avarie. De fapt, puţin praf în ochi, pentru ca omul lui Beianu, cel în care avea încredere, să nu vină chiar brusc pe post, în locul celui demis. Că bătera la ochi. Aşa că doamna Paraschivescu a făcut trecerea către domnul Gelu.

La scurt timp de la numire, a fost înlocuită de domnul George (Gelu) Paraschiv, în calitate de interimar, că trebuia cineva să se ocupe urgent de treburile instituţiei. Cine este domnul Gelu. Comisar şef în rezervă (adică pensie cât să mai iasă din card colţul câtorva bancnote, din cauza înghesuielii). Gheorghe Paraschiv a fost, pe rând, şeful Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Giurgiu (funcţie grea, pentru că aşa cum ştim cu toţii, Giurgiu este oraş de graniţă, graniţă extrem de aglomerată, dovadă şi vilele pe care şi le-au construit în anii ’90 vameşii de la Giurgiu). Aici s-a achitat ireproşabil de sarcini, astfel încât a fost promovat la Bucureşti, la Direcţia Poliţiei Transporturi din cadrul IGPR. Pentru că şi acolo şi-a făcut datoria exemplar, a fost trimis din nou la Giurgiu, de astă dată părăsindu-şi specialitatea cu transporturile şi ocupând funcţia de şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Giurgiu. În ultima vreme, domnul comisar şef a fost şi consilier în Ministerul Economiei, că transporturile, rămase favoritele domniei sale, până la urmă tot economie înseamnă.

Văzându-i foarte pe scurt biografia profesională, am putea crede cumva că domnul George Paraschiv nu are nimic în comun cu DGASPC, pentru motivul că grija faţă de cei năpăstuiţi de soartă nu are nimic în comun nici cu transporturile, nici cu anticorupţia. Greşit! Pentru că într-o perioadă, a fost numit consilier la DGASPC Giurgiu. Probabil, ca să se obişnuiască angajaţii cu dânsul.

Un concurs cu final cunoscut

Să revenim acum la concursul de ocupare a funcţiei de director al DGASPC. Doamna Paraschivescu a fost numită în martie. La scurt timp i-a luat locul domnul Paraschiv. Dar, conform legii, nu putea ocupa funcţia decât prin concurs. Deja ştiţi care este părerea despre concursuri a preşedintelui CJ, Dumitru Beianu. Aşa că domnul Gelu Paraschiv a fost numit, deocamdată, interimar. Din martie şi până acum sunt fix şase luni, adică perioada în care trebuia să se organizeze concursul, pentru că expira interimatul. Şi s-a organizat. 

Mai întâi, aşa cum scrie la lege, pe data de 19 septembrie 2022 se organizează selecţia dosarelor depuse de candidaţi. Candidaţi unul mai prost decât celălalt, pentru că nu au fost capabili să depună nişte dosare care să fie acceptate de către comisie. Cu excepţia unuia singur: dosarul 64124/7.09.2022. Astfel încât candidatul care a depus dosarul cu numărul menţionat s-a trezit că a rămas singurul concurent. Chiar şi aşa, numai cu un singur concurent, totuşi concursul trebuie să meargă mai departe, conform legii, cu proba scrisă. Aceasta s-a organizat în data de 23 septembrie, iar unicul candidat rămas în cursă dovedeşte că merită din plin această calitate. Că este mult peste fraierii care nici măcar un dosar ca lumea nu au ştiut să depună. Acelaşi dosar, 64124/7.09.2022 obţine, la proba scrisă, maximum de puncte: 80. Cum era de aşteptat la o asemenea anvergură intelectuală şi organizatorică, pe data de 27 septembrie, domnul Gheorghe Paraschiv, numele din spatele dosarului de candidat,  a luat şi proba orală.

Şi acum, foarte serios

Judecând după felul în care domnul Dumitru Beianu spune cu gura lui că un concurs de ocupare a unei funcţii de conducere la DGASPC se poate măslui fără probleme, ţinând cont şi de faptul că în competiţia pentru ocuparea postului de director nu a fost decât un singur candidat, mai ţinând cont şi de alcătuirea comisiei, avem toate motivele să credem că acest concurs a fost măsluit, ca să iasă un om de încredere al lui Beianu. 

Şi încă ceva. Fetele de la „căsuţa” de pe strada Şelari din Giurgiu, sunt gravide, una în două luni, cealaltă, într-o lună şi jumătate. Cine era director interimar atunci când fetele au rămas gravide? Ba mai mult, poliţia a făcut o descindere la unul dintre apartamentele închiriate, unde au găsit şi o minoră de la casa de copii, care la acea oră trebuia să se afle în aşezământ, necum într-un apartament despre care vecinii au reclamat în mai multe rânduri că au loc în el chefuri monstru, tot pe când era director interimar… Nu vrem să vă stricăm bucuria de a descoperi cine este în spatele dosarului câştigător, singurul de altfel din concurs.

Ar fi chiar culmea competiţiei ca domnul Gelu Paraschiv să alerge de unul singur şi să iasă pe locul doi.

Sorin Ovidiu Bălan

 

EDITORIAL

Ciolacu dă fuga la Dumnezeu, Ciucă rămâne cu Iohannis

Ciolacu dă fuga la Dumnezeu, Ciucă rămâne cu Iohannis

Ciolacu dă fuga la Dumnezeu, Ciucă rămâne cu Iohannis Cei doi juni primi ai piesei prezidențiale din toamnă, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, n-au vrut să se afișeze alături în zi de mare sărbătoare. Ciolacu a luat calea bisericii – mai exact a lăcașului de la Putna. Ciucă s-a aninat ca de obicei de Iohannis și zis &rdqu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:52
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou